Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
A frumseţii tale forme…

                        A frumseţii tale forme ca un sculptor când le pipăi

                        Toată viaţa mea trecută, toată fiinţa mea o clipă-i,

                        Am uitat de toate, toate, şi nimic nu-mi vine-n minte;

                        Decât sufletu-mi s-amestec cu suflarea ta fierbinte;

                        Gura ta ca focul arde, arde roşia ta faţă,

                        Răsuflarea ta e-n stare chiar la morţi să dea viaţă,

                        Mâna ta, dulcea ta mână, ce o simţi atât de mult,

                        Inima-ţi, a cărei tremur, a cărei bătăi ascult;

                        Tu întreagă, când, răpită de al tău adânc amor,

                        Te-alipeşti de pieptu-mi, scumpă, ca copii de mama lor,

                        Cu-acea mândră, agăţată şi sălbatecă strânsoare

                        Când ca iedera tu tremuri ce stejaru-l înconjoară…

                        Tu nu vezi? Nu-ţi aflu nume, un cuvânt în lumea-ntreagă

                        Să-ţi pot spune înc-o dată, suflet! cât îmi eşti de dragă,

                        Cât de dragă-mi eşti… Nu întreba ce îmi mai bate

                        O! viaţa mea trecută parc-a fost o ciuntitură!

                        Şi ce dulce dezlegare azi mi-a dat frumoasa-ţi gură,

                        Când te mlădii, când te bucuri şi când râzi ca visul clar

                        Urmăresc orice mişcare cu un ochi adânc, avar,

                        Gândul meu să se-ncreţească pe-ncreţirea hainei tale,

                        Să rămână-n a mea minte-adânc săpate, ca-n tipar

                        Şi să împle cu icoane cartea vieţii-mi de amar.

                        Mult am mai gândit odată şi nimic nu mai gândesc,

                        Nu gândesc decât la tine, decât că eu te iubesc

                        Şi nici asta chiar, nici asta nu pot zice că e gând,

                        Este însăşi a mea viaţă azvârlită pe pământ.

                        Căci iubirea mea şi viaţa-mi nu sunt lucruri osebite,

                        Ci ca sângele cu pieptul astfel ele-s înfrăţite:

                        Fără sânge nu-i viaţă, fără de-amorul tău nu-s eu –

                        Şi o clipă fără tine chiar de mine îmi e greu,

                        Nu mă vreau pe mine însumi, nu vreau lume – toate-s pleavă,

                        De nu eşti, lumina lunii s-a înnegrit şi e bolnavă,

                        Eşti al vieţi-mi, al vederii, al auzului meu nerv,

                        Şi venin e a ta lipsă, să m-omor de ea mă serv;

                        De-mi urăsc suflarea-n mine, de doresc ca tot să piară,

                        De doresc să mor un secol atunci fug de tine-o oară.

                        Ah! ce e în tine, care-i taina mândri-ţi tinereţi,

                        Cum de ai în al tău suflet ca o sută de vieţi,

                        Cum de tu să fii aceea ce-al meu cap în mână-l porţi?

                        De-aş muri înviu sub ochii-ţi dintr-o sută de morţi,

                        Sărutarea gurii tale e ca fagurul de miere,

                        Cu cât gura mea se-nfruptă cu atât mai mult o cere,

                        Trăiesc leneş ca o plantă şi acum mintea mea parcă

                        De veninoasa beţie a gândirii se înţarcă.