Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore

Tipăreşte
Glontele internaţionalist

Unora care au cerut să fiu împuşcat

Am spus că am avut şi noi cultură,
Cultură veche, nu de festival.
Ce rău făcutu-ţi-am, lepădătură,
De-ţi tot ascuţi cuţitul criminal?!

Am spus că tot ce-i sfânt o să rămână,
Că Cineva veghează-al meu destin,
Că Eminescu-a scris doar în română,
În alfabetul nostru cel latin.

Am spus că Eminescu ne e scutul
Cel de lumină lină şi oţel,
Că este rău să ne uităm trecutul,
Că şi mai rău e să ocheşti în el;

Că-i fapt de josnicie şi ocară
Să duci un trai de cârtiţă râmând,
Să nu ştii ce se-ntâmplă pe afară
În vântul şi-n lumină sângerând;

Că nu e bine tot ce se întâmplă
Cu limba, cu istoria, cu noi.
De ce vrei să-mi înfigi un glonte-n tâmplă,
Turcitule, prăsit de vremuri noi?!

Nu inventez, cum spui, probleme
Şi nici dureri. Într-adevăr e rău.
Ci tu ai inventat un fel de steme
Cu spicul aplecat spre sacul tău.

Ascultă-mă! Întregul piept mi-e plin cu
Jăratecul durerii supărat.
Te şfichiuiesc cu varga: „na turbincu!”
Nu cer să fii de cracă spânzurat.

De-atâtea ori văzui a morţii coasă,
Jivine din hăţişuri m-au păscut,
Dar fiară nu-ntâlnii mai fioroasă –
Ce fel de mumă oare te-a născut?!

Şi cum de nu te potopeşte Nistrul
Cel care astăzi, din pricina ta,
Mi se arată-n inimă sinistru
Şi-ajuns-am a-l urî şi blestema.

Să lupt cu tine ori să-ţi iert păcatul,
Căci iată-avem înnemuriţi părinţi?!
Dar m-ai lovit în creştet cu placatul
Vroind să-mi vâri istorii noi în minţi.

Închei poemul şi îmi iert piticul,
Căci mi-au şoptit trei îngeri necorupţi:
„Pe-aista l-a fătat sub cer nimicul
Şi n-are nici un rost cu el să lupţi”.

„Nu-i chiar aşa”, aud cum îmi şopteşte
Un frate drag, un cântăreţ şoiman:
„Pe-aista nu-l ierta, ci ia-l în cleşte
Şi dă-l prin răzătoare ca pe hrean!”

Ci eu mă uit la fiii mei, la casă
Şi caut un răspuns în ochii lor.
Şi-atâta suferinţă mă apăsă
Şi nu de glonte, ci de jale mor.

Noi nu ucidem! Noi prin suferinţă
Eroi, martiri, profeţi şi sfinţi suntem.
Din ea: din suferinţă-şi ia fiinţă
Vecia-n care credem şi cântăm.