Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Şoaptele nopţii

                        Întrebam aseară luna gânditoare:

                        – Dacă prin poiene a rămas o floare

                        Neculeasă încă pentru draga mea, –

                        Dacă sus, pe dealuri, pe poteci uitate,

                        Pretutindeni unde m-ai văzut cu ea,

                        Raza ta sfioasă printre crengi străbate

                        De-mi încurcă paşii luminoase fire,

                        Deşteptând în cale câte-o amintire, –

                        Dacă până-n ziuă visurile trec

                        Dar rămân în suflet, – pentru ce să plec?…

 

                        – Du-te-n lumea largă, pentru totdeauna,

                        Trist şi singur du-te, du-te! zice luna.

 

                        Şi-ntrebai lumina sufletului meu:

                        – Dacă fără dânsa timpul trece greu,

                        Dacă lângă dânsa mi-i aşa de bine,

                        Spune-mi, suflet mândru, împăcat cu tine, –

                        Pentru ce, când toate lacrimile trec

                        Fără nici o urmă, – pentru ce să plec?…

 

                        Sufletu-mi răspunse: – Pe cărări pustii,

                        Du-te-n lumea largă. Şi să nu mai vii.

 

                        Şi-ntrebai atuncea inima-mi trudită:

                        – Cea dintâi, nebuno, căzuşi în ispită,

                        Singură-n tăcere, tu eşti vinovată

                        Că mă cert cu mine şi cu lumea toată.

                        Când stelele nopţii farmec nu mai au

                        Fără ochii dragii, – pentru ce să stau?…

 

                        Şi-mi răspunse-n şoaptă (o, inima mea!)

                        – Du-te-n lume singur. Eu rămân cu ea.