Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Rapsodii de vară

                        I

 

                        Cine-ar putea să spună

                        Câţi secoli au trecut

                        De-o lună,

                        De când nu te-am văzut?…

 

                        Salcâmii plini de floare

                        Se uită lung spre sat,

                        Şi-n soare

                        Frunzişul legănat

 

                        Le-atârnă ca o barbă…

                        Acolo mi-am găsit

                        În iarbă

                        Refugiul favorit.

 

                        Acolo, ca-ntr-un templu,

                        De-atâtea dimineţi

                        Contemplu

                        O tufă de scaieţi.

 

                        Pe când departe-n zare,

                        Mirat ca un copil,

                        Răsare

                        Un astru inutil…

 

                        II

 

                        Iubito, fără tine

                        Începe-o nouă zi…

                        Dar cine

                        Le poate socoti?

 

                        Că zilele-n restrişte

                        Se-nalţă şi apun

                        Ca nişte

                        Baloane de săpun…

 

                        Cu mâinile sub tâmplă

                        Cum stau aşa culcat,

                        Se-ntâmplă

                        Un fenomen ciudat:

 

                        Privirea mea distrată

                        Prin negre rămurişti

                        Mi-arată

                        Doi ochi adânci şi trişti

 

                        Şi-n orice strop de rouă

                        Văd două braţe, mici

                        Ca două

                        Picioare de furnici.

 

                        Dar dacă o lăcustă,

                        Din verdele talaz,

                        Robustă

                        Îmi sare pe obraz, –

 

                        Din ochii mei dispare

                        Mirajul interpus,

                        Pe care

                        L-am zugrăvit mai sus,

 

                        Şi-n ochii mei deodată,

                        Ca-n alte dimineţi,

                        S-arată

                        O tufă de scaieţi…

 

                        III

 

                        Acum natura-ncepe

                        Cu tainicul ei glas

                        Din stepe

                        Să cânte-ncet pe nas.

 

                        Prin ierburile crude,

                        Sub cerul fără fund,

                        S-aude

                        Un bâzâit profund

 

                        Şi până la amiază

                        Pământul încropit

                        Vibrează

                        Adânc şi liniştit.

 

                        Sunt gâze şi gângănii

                        Ce sar şi fac mereu

                        Mătănii

                        Când trec prin dreptul meu,

 

                        Şi-mpreunându-şi zborul,

                        În ierburi îşi ascund

                        Amorul

                        Multiplu şi fecund.

 

                        IV

 

                        Şi-n vremea asta, oare,

                        Când eu visez mereu

                        La soare –

                        Ce face dorul meu?

 

                        Iubirea mea nebună,

                        De-abia trezită-n zori,

                        Adună

                        Mănunchiuri mari de flori.

 

                        Se-ntreabă – ce să facă?

                        Şi făr-a pregeta,

                        Ea pleacă

                        Întins, la casa ta.

 

                        Şi nici nu bagi de seamă

                        Cum pasu-i furişat

                        Cu teamă

                        S-apropie de pat,

 

                        Ci doar tresari deodată

                        Şi parcă-ţi pare rău.

                        Mirată,

                        Te uiţi în jurul tău…

 

                        Iar ea-ntr-un suflet vine

                        Cu părul desfăcut

                        La mine,

                        Să-mi spuie ce-a făcut…

 

                        Aşa, spre zarea largă,

                        Pe zi de-atâtea ori

                        Aleargă

                        Pe drumuri lungi de flori.

 

                        V

 

                        Târziu, când peste lanuri

                        Coboară spre câmpii

                        Noianuri

                        De umbre argintii;

 

                        Când luminosul crainic,

                        Luceafărul stingher

                        Şi tainic

                        S-aprinde iar pe cer

 

                        Şi cu lumina nouă

                        Sclipeşte ca un strop

                        De rouă

                        Pe vârful unui plop,

 

                        Iubirea mea fugară

                        De-abia s-a liniştit,

                        Şi-afară,

                        Ca un copul trudit,

 

                        Pe-un maldăr de sulfine,

                        Cu cel din urmă gând

                        La tine,

                        Adoarme suspinând.