Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS
Sondaj: poezii de vară
sau poezii despre şcoală
SEOlium - promovare şi optimizare

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Rapsodii de primăvară

                        I

 

                        Sus prin crângul adormit,

                        A trecut în taină mare,

                        De cu noapte, risipind

                        Şiruri de mărgăritare

                        Din panere de argint,

                        Stol bălai

                        De îngeraşi,

                        Cu alai

                        De toporaşi.

                        Primăvară, cui le dai?

                        Primăvară, cui le laşi?

 

                        II

 

                        Se-nalţă abur moale din grădină.

                        Pe jos, pornesc furnicile la drum.

                        Acoperişuri veştede-n lumină

                        Întind spre cer ogeacuri fără fum.

 

                        Pe lângă garduri s-a zvântat pământul

                        Şi ies gândacii-Domnului pe zid.

                        Ferestre amorţite se deschid,

                        Să intre-n casă soarele şi vântul.

 

                        De prin balcoane

                        Şi coridoare

                        Albe tulpane

                        Fâlfâie-n soare.

                        Ies gospodinele

                        Iuţi ca albinele,

                        Părul le flutură,

                        Toate dau zor.

                        Unele mătură,

                        Altele scutură

                        Colbul din pătură

                        Şi din covor.

 

                        Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii,

                        Şi-a răsfirat crenguţele ca spinii

                        De frică să nu-i cadă la picioare,

                        Din creştet, vălul subţirel de floare.

 

                        Că s-a trezit aşa de dimineaţă

                        Cu ramuri albe – şi se poate spune

                        Că-i pentru-ntâia oară în viaţă

                        Când i se-ntâmplă-asemenea minune.

 

                        Un nor sihastru

                        Şi-adună-n poală

                        Argintul tot.

                        Cerul e-albastru

                        Ca o petală

                        De miozot.

 

                        III

 

                        Soare crud în liliac,

                        Zbor subţire de gândac,

                        Glasuri mici

                        De rândunici,

                        Viorele şi urzici…

 

                        Primăvară, din ce rai

                        Nevisat de pământeni

                        Vii cu mândrul tău alai

                        Peste crânguri şi poieni?

                        Pogorâtă pe pământ

                        În mătăsuri lungi de vânt,

                        Laşi în urmă, pe câmpii,

                        Galbeni vii

                        De păpădii,

                        Bălţi albastre şi-nsorite

                        De omăt topit abia,

                        Şi pe dealuri mucezite

                        Arături de catifea.

 

                        Şi porneşti departe-n sus

                        După iarna ce s-a dus,

                        După trena-i de ninsori

                        Aşternută pe colini…

                        Drumuri nalte de cocori,

                        Călăuzii cei străini,

                        Îţi îndreaptă an cu an

                        Pasul tainic şi te mint

                        Spre ţinutul diafan

                        Al câmpiilor de-argint.

                        Iar acolo te opreşti

                        Şi doar pasul tău uşor,

                        În omăt strălucitor,

                        Lasă urme viorii

                        De conduri împărăteşti

                        Peste albele stihii…

                        Primăvară, unde eşti?