Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Broaştele

                        Am ascultat din umbră cântarea lor înaltă.

                        Buchetele de trestii dormeau cu foşnet lin.

                        Era o lună plină în fiecare baltă,

                        Şi-n fiecare undă o piatră de rubin.

 

                        Iar nuferii, pe care lianele-i dezgroapă

                        Când i-a-nchegat în tremur lumina unui val,

                        Păreau luceferi galbeni, căzuţi adânc în apă

                        Să-nsemne calea lunii spre-ntunecatul mal.

 

                        Ostroave mari de umbră închipuiau corăbii,

                        Iar papura, mişcată în treacăt de zefiri,

                        Nălţa mănunchi în aer tremurătoare săbii,

                        Prin pânza de lumină a undelor subţiri.

 

                        Şi broaştele semeţe cântau cu glasuri multe

                        Pe când, din înălţime, privindu-şi faţa-n lac,

                        Un nour singuratic stătea uimit s-asculte

                        Cum bat ca toaca toate şi-o clipă toate tac.

 

                        Se ridicau departe prelungi bătăi din palme

                        Şi note-adânci de flaut ieşeau de jos, din stuh.

                        Părea că lapidează tăcerea nopţii calme

                        O grindină de note zvârlite în văzduh.

 

                        Şi cum deasupra apei s-amestecau întruna

                        Umplând singurătatea de freamăt viu, părea

                        Că toate laolaltă apostrofează luna.

                        Că fiecare broască se ceartă cu o stea.

 

                        Erau ocări în larma lunaticei orchestre

                        Şi rugă arzătoare în tainicul ei zvon.

                        Spuneau Nemărginirii durerile terestre

                        Cu imnul lor zadarnic, solemn şi monoton…

 

                        Cum le-ascultam din umbră acvatica fanfară,

                        Sub cerul vast al nopţii cu ele-am retrăit

                        O noapte luminoasă din era terţiară.

                        Nefericit şi singur ca primul troglodit.