Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Zobail

                        La miez de noapte morţii-n cor

                        Îşi cântă jalnic imnul lor,

                        Iar albele giulgiuri bătute de vânturi

                        Dau tact tânguioaselor cânturi.

 

                        Ei sunt războinicii oşteni

                        Ai regilor asirieni –

                        Zobail la moarte i-a dus ca pe-o turmă,

                        Cu biciul bătându-i din urmă.

 

                        Ce fericit e cine-i viu!

                        Noi putrezim într-un sicriu!

                        Ni-e dragă şi nouă viaţa şi-averea,

                        Dar regii ne-o iau cu puterea.

 

                        Frumos e, sfânt e să trăieşti

                        Când pentru ai tăi tu suflet eşti;

                        Dar noi am trăit ca să dăm ajutorul

                        La regi care omoară poporul!

 

                        Tu, cel mai lacom dintre regi,

                        Ai umilit popoare-ntregi!

                        De dragostea unei regine frumoase,

                        Umplut-ai pământul de oase!

 

                        Tu pierzi bărbaţii tăi cei buni

                        Să faci femeilor cununi!

                        Tu pierzi în orgie al ţării tezaur,

                        Beai vinul din cupe de aur.

 

                        Te porţi în haine de argint

                        Şi-n ceasuri dragi de dulce-alint

                        Săruţi pe Tofale, femeia necastă,

                        Pe cea mai frumoasă nevasta.

 

                        Tu dai un semn, si porţi să frâng,

                        Şi zeci de milioane plâng;

                        Oceanul de spaimă în lături s-abate

                        E vuietul multor armate –

 

                        Dar tot ce ai, de noi ţi-e dat!

                        Şi tu râzând ne-ai îngropat!

                        Mişelule! Astăzi, de-am fi în viaţă,

                        Te-am bate cu palmele-n faţă!

 

                        Şi cântă morţii, cântă în cor

                        Şi plin de ură-i cântul lor.

                        Urgia mâniei le-neacă suflarea,

                        Blestem le e şi gemet cântarea.

 

                        Dar iată! un scârţâit la porţi!

                        Spre Ninive privesc cei morţi:

                        Doi oameni purtând un cadavru în spate

                        Răsar pe tăcut din cetate.

 

                        Sub ziduri pun povara lor.

                        Încet al morţilor popor

                        Se apropie-n şiruri de-o pânză murdară;

                        O victimă a regelui iară!

 

                        Şi trişti, cu fruntea-n piept privesc,

                        Apoi deodată izbucnesc

                        Să râdă cu hohot, de mâini să se prindă,

                        Fanatică horă să-ntindă.