Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Zece mai

                        În ziua cea sfântă şi mare

                        La zece-ale lunii lui mai

                        Se vede-o ciudat-arătare

                        Pe-un deal de la Plevna, pe-un plai!

 

                        Când zorile-ncep să s-arete

                        Acolo-n tăcutele văi,

                        Din groapă ies moartele cete,

                        De-a pururi jeliţii flăcăi.

 

                        Ei vin de prin locuri pe care

                        Ca vechile răni le cunoşti,

                        Pe unde-au stat şanţuri odată,

                        Redute, şi taberi, şi oşti.

 

                        Striviţi şi cu mâinile rupte

                        Şi galbeni ca-n jalnicul loc

                        În ziua sălbatecei lupte

                        Când bieţii pieriseră-n foc.

 

                        Fac roată, şi-o rugă murmură

                        Iar Valter şi şonţu, şi toţi

                        Mai-marii ce-n frunte căzură

                        Stau jalnici acolo între soţi.

 

                        Şi stau cum stă omul ce-ascultă

                        Şi nici o mişcare nu fac;

                        Aşteaptă cu grijă şi spaimă

                        Un semn de departe şi tac.

 

                        Deodată ei capul ridică,

                        Dau chiot şi-n zare privesc

                        Spre ţara din care ieşiră,

                        Spre scumpul pământ românesc

 

                        Şi-ascultă, căci tunul azi cântă

                        Departe-n iubitul pământ,

                        Puternic că-n ziua luptării,

                        Dar alt fel de cântec, mai sfânt.

 

                        Vi-e teamă că n-o să mai cânte,

                        Că moartea vă fuse în zadar

                        Dar ţara trăieşte! Iar tunul

                        Ce limpede-o spune şi rar!

 

                        Şi-ascultă… iar ţara-i departe,

                        Sunt dealuri la mijloc şi văi,

                        Şi râul cel mare-i desparte

                        De mame pe bieţii flăcăi.

 

                        Şi moartea cea veşnică-nchise

                        Pe urmă-le tristele-i porţi,

                        Dar moartea lor viaţă ne dete:

                        Ferice de-asemenea morţi!

 

                        Iar ce-or fi şoptind ei pe vremea

                        Ce-ascultă cântarea de tun

                        Eu nu ştiu, căci nimeni nu poate

                        Pe morţi să-i audă ce spun.

 

                        Dar cred că se roagă, sărmanii:

                        Noi liberi pe voi v-am făcut

                        Iar Tatăl din cer să vă aibă

                        De-a pururi sub sfântul său scut!