Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Vulturul

                        Venind de departe cu zborul întins

                        S-oprise deasupra Ceahlăului nins,

                        Ş-apoi din rotiri tot mai strâmte-n cuprins

                        Căzu, ca să prindă vreo pradă,

                        Cum uneori parcă vezi fulgerul stins

 

                        Pe când nici nu-ncepe să cadă.

                        Eu nu ştiu, fui vesel ori trist în acel

                        Ocol ce-l făcui împreună cu el,

                        Că-ntâi îmi păruse că-i vis şi mă-nşel

                        Dar bine venitu-mi-a în minte

                        Vulturul văzut în rotire la fel

                        Cu ani de viaţă înainte.

 

                        Un pisc singuratic al muntelui plin

                        De colţuri de stâncă, cu zborul său lin

                        Acela-l rotea prin văzduhul senin

                        În sute de cercuri egale,

                        Şi-n fiece zi şi tot timpul vecin

                        Umbririlor nopţii din vale.

 

                        Păstorii spuneau că păzeşte pe-ai lui,

                        Că-n rece cuib scoate perechea sa pui

                        Şi hrană-i ducea ori pe-aceea ce nu-i

                        La staul pe-amurg, din mioare,

                        Ori cerbi sugători ce se culcă sătui

                        Sub brazii ce-acopăr izvoare.

 

                        Şi parc-aş vorbi ca de lucruri de ieri,

                        Ce drag îmi era nesătulei vederi!

                        Când singur în largul înaltei tăceri

                        Brăzda cu rotirea sa golul;

                        Şi-uimit cum de-a lungul atâtora seri

                        Eu stam urmărindu-i ocolul.

 

                        Dar groaznic venit-a într-o zi, din apus

                        O noapte cu-atâta întuneric c-a pus

                        În minte-ne stavile putinţei de-adus

                        Aminte ce-i timpul şi locul,

                        Şi-urlau în cumplita cădere de sus

                        De-a valma şi apa şi focul.

 

                        Ci-ncet se făcu şi-o lumină ca-n zori,

                        Iar ziua, ce prinsă de-ai spaimei fiori

                        S-ascunse pitită-ntre ceruri şi nori,

                        Se-ntoarse, şi soare fu iară,

                        Şi apusu-i stârnit-a minuni de culori,

                        Cum nu mai fu-n lume vreo seară!

 

                        Iar sufletu-n noi ce şi-acum tremura,

                        De farmec cuprins, ca pierdut se mira!

                        Dar unde-o fi piscul? Căci nu mai era

                        Şi-n locul lui gol şi lumină

                        Vulturul, el însă şi-acu înconjura

                        O stâncă trăsnită-n ruină.

 

                        Deodată cu ţipet se-ntoarse înapoi,

                        Ca unul ce-şi schimbă gândirea, şi-apoi

                        Spre văi, şi departe, cu zborul greoi

                        Încet ni se stinse vederii.

                        De-atunci nu-l văzură nici alţii, nici noi

                        Rotind în luminile serii.