Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Un cântec barbar

                        Voi laşi dătători de porunci,

                        Mai râdeţi! Nevolnică turmă,

                        Mai râdeţi, că-i râsul din urmă!

                        S-apropie ziua! Şi-atunci

                        Vedea-veţi, sălbateci barbari,

                        Câmpiile voastre-necate

                        De vuietul multor armate,

                        Ca vuietul apelor mari –

                        Veni-vom ca-n ziua de-apoi;

                        Va plânge cu hohote zarea

                        De cară, de cai, de strigarea

                        Mulţimii pornite spre voi!

 

                        Ieşi-vor din negru pământ,

                        În zale de-argint cavalerii,

                        Puternici ca grindina verii,

                        Şi roibii cu nările-n vânt

                        Vor trece-n sălbatec galop

                        Spre Roma! Şi miei vor fi leii,

                        Fugi-vor de spaimă mişeii

                        Cuprinşi de pornitul potop

                        Spre Roma! Călcând pe cohorţi

                        Răzbi ţi-vom colosul de-aproape

                        Şi nu va mai fi cine să-ngroape

                        Mulţimea cea mare de morţi!

 

                        Din Istru vom face pârâu,

                        Să-l umpli, romane, cu sânge,

                        Cu lacrimi pe care le-or plânge

                        Nevestele neamului tău!

                        Şi nu vei putea să mai pui

                        În şiruri înfrânta-ţi armată,

                        Şi-om face să fie odată

                        Toţi corbii şi lupii sătui!

                        Căci vultur să fii, un colos,

                        Cu aripi de repezi furtuni

                        Şi cuibul în cer de l-ai pune,

                        De-acolo noi da te vom jos!

 

                        Ce-i viu sfâşia-vom în dinţi;

                        Aprinde-vom templele tale;

                        Vom naşte pustiul în cale;

                        Vom face pe-ai voştri părinţi

                        S-ascundă trufaşul lor chip

                        În togă, plângând de ruşine,

                        I-om trece sub furci caudine,

                        I-om pune cu fruntea-n nisip.

                        Si fără de milă, călăi,

                        În faşe strivi-vom poporul,

                        Şi mândri vom pune piciorul

                        Pe gâtul împăraţilor tăi!

 

                        Vom face cât cerul de nalt

                        Mormanul cadavrelor crunte

                        Şi munte vom pune pe munte

                        Şi cerului da-vom asalt.

                        Pe-al vostru Zalmoxe-pigmeu

                        L-om prinde de barbă înhăţându-l,

                        Cu tronu-i cu tot răsturnându-l

                        Din cer, căci acel Dumnezeu

                        Ce lasă pe-al vostru pământ

                        Să crească atâta urgie,

                        Acela nu poate să fie

                        Nici mare, nici tare, nici sfânt.

 

                        Ah, dac-am putea măsura

                        Pe cât ni-e de plină măsura,

                        Vedea-vei ce multă ni-e ura,

                        În ziua din urmă a ta!

                        Că dacă voi toţi aţi muri

                        De spaimele morţii înainte

                        De-al nostru sosit, din morminte

                        V-am scoate de-oriunde veţi fi!

                        Şi răzbunătoarelor sorţi

                        Le-am face cu palma dreptate,

                        Căci feţele voastre le-am bate,

                        Scuipându-ţi pe fiii tăi morţi!