Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Trei, Doamne, şi toţi trei

                        Avea şi dânsul trei feciori,

                        Şi i-au plecat toţi trei deodată

                        La tabără, sărmanul tată!

                        Ce griji pe dânsul, ce fiori,

                        Când se gândea că-i greu războiul,

                        N-ai timp să simţi că mori.

 

                        Şi luni trecut-au după luni

                        Şi-a fost de veste lumea plină,

                        Că steagul turcului se-nchină;

                        Şi mândrii codrului păuni,

                        Românii-au isprăvit războiul,

                        Că s-au bătut nebuni.

 

                        Scria-n gazetă că s-a dat

                        Poruncă să se întoarcă-n ţară

                        Toţi cei plecaţi de astă-vară

                        Şi rând pe rând veneau în sat

                        Şi ieri şi astăzi câte unul

                        Din cei care-au plecat.

 

                        Şi-ai lui întârziau! Plângând

                        De drag că are să-i revadă,

                        Sta ziua-n prag, ieşea pe stradă

                        Cu ochii zarea măsurând,

                        Şi nu veneau! Şi dintr-o vreme

                        Gemea, bătut d-un gând.

 

                        Nădejdea caldă-n el slăbea,

                        Pe cât creştea de rece gândul.

                        El a-ntrebat pe toţi d-a rândul,

                        Dar nimeni ştire nu-i ştia.

                        El pleacă-n urmă la cazarmă

                        Să afle ce dorea.

 

                        Căprarul vechi îi iese-n prag.

                        Ce-mi face Radu? el întreabă,

                        De Radu-i este mai cu grabă,

                        Că Radu-i este cel mai drag.

                        E mort! El a căzut la Plevna

                        În cel dintâi şirag!

 

                        O, bietul om! De mult simţea

                        Că Radu-i dus de pe-astă lume,

                        Dar astăzi, când ştia anume,

                        El sta năuc şi nu credea.

                        Să-i moară Radu! Acest lucru

                        El nu-l înţelegea.

 

                        Blestem pe tine, braţ duşman!

                        Dar George-al nostru cum o duce?

                        Sub glie, taică, şi sub cruce,

                        Lovit în piept d-un iatagan!

                        Dar bietul Mircea? Mort şi Mircea

                        Prin văi pe la Smârdan.

 

                        El n-a mai zis nici un cuvânt;

                        Cu fruntea-n piept, ca o statuie,

                        Ca un Cristos bătut în cuie,

                        Ţinea privirile-n pământ,

                        Părea că vede dinainte-i

                        Trei morţi într-un mormânt.

 

                        Cu pasul slab, cu ochii beţi

                        El a plecat, gemând p-afară,

                        Şi împleticindu-se pe scară,

                        Chema pe nume pe băieţi,

                        Şi se proptea de slab, sărmanul,

                        Cu mâna de păreţi.

 

                        Nu se simţea de-i mort ori treaz,

                        N-avea puteri să se simţească;

                        El trebuia să s-odihnească

                        Pe-o piatră-n drum sub un zăplaz

                        S-a pus, înmormântând în palme-i

                        Slăbitul său obraz.

 

                        Şi-a stat aşa, pierdut şi dus.

                        Era-n amiază şi-n miez de vară

                        Şi soarele-a scăzut spre seară,

                        Şi-n urmă soarele-a apus,

                        Iar bietul om sta tot acolo

                        Ca mort, precum s-a pus.

 

                        Treceau bărbaţi, treceau femei,

                        Şi uruiau trăsuri pe stradă,

                        Soldaţi treceau făcând paradă,

                        Şi-atunci, deştept, privi la ei

                        Şi-şi duse pumnii strâns pe tâmple:

                        Trei, Doamne, şi toţi trei!