Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Toamna

                        Toamna târziu

                        În noaptea cu lună,

                        Cum vâjâie codrul

                        Şi geme şi sună!

                        Din nordul cu neguri

                        Un vuiet răsare

                        Şi vine şi creşte

                        Mai iute, mai tare;

                        Iar codrul aude,

                        Puternicul rege

                        Aude prin noapte

                        Şi bine-nţelege

                        Al oştilor vuiet

                        Din nord pornite –

                        El vrea să răscoale

                        Puteri obosite

                        Şi-njură şi urlă,

                        Că-şi simte pierirea.

                        Şi galben se face,

                        Nu poate s-adoarmă,

                        Nu-şi află nici pace,

                        Şi tremură codrul

                        Cu inima ruptă

                        De spaimă, se zbate,

                        Cu vântul se luptă,

                        Pocneşte şi sună

                        Şi-şi urlă durerea,

                        Căci vântul îl prinde

                        Şi-l strânge de mijloc

                        Topindu-i puterea!

                        Şi codrul se-ndoaie;

                        Şi-l biruie vântul

                        Râzând îl sugrumă

                        Şi-i rupe veştmântul

                        Şi părul i-l smulge

                        Şi-n văi îl aruncă.

                        Un ţipăt răsare

                        Pe deal şi pe luncă;

                        Grăbitele păsări

                        Cu vuiet aleargă

                        Şi norii vin stoluri

                        Pe-ntinderea largă

                        De spaimă s-ascunde

                        Pârâul sub gheaţă –

                        Şi regele codru,

                        Din ultima viaţă

                        Suspină văzându-şi

                        Pustiul, şi geme

                        Şi cade pe spate

                        Şi moare cu fruntea

                        Pe pieptul naturii

                        Şi moare natura

                        De jalea pădurii

                        În toamna târzie!