Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Sulamita

                        La nucii din livezi m-am dus,

                        Să văd ce e prin vale,

                        Am mers la vii pe deal în sus

                        Şi mi-am făcut o cale

                        Pe câmpii de către Damasc

                        De ce m-am dus eu oare

                        La locul unde turme pasc?

                        Vă jur, fete fecioare,

                        Să nu cercaţi voi a trezi

                        Iubirea-n piept cu sila,

                        Căci ea de sine va veni!

                        Cunoaşteţi voi copila

                        Sionului? Cine-i ca ea?

                        Frumoasă ca ea, cine?

                        Frumoasă eşti, iubita mea,

                        Nici roza nu-i ca tine!

 

                        Vai, las să te mai văd, căci fierb

                        Vii, scumpă porumbiţă,

                        Sărind pe deal ca pui de cerb,

                        Jucând a ta cosiţă

                        Prin crinii câmpului, dar las

                        Să-ţi văd obrajii, dragă,

                        S-aud fermecătorul glas;

                        Să tremur ziua-ntreagă

                        Căci te asemăn, roza mea,

                        Cu roibii de la carul

                        Lui Faraon şi-am zis: Ca ea

                        Nici una n-află harul!

 

                        Oh, cât de drag ştii să zâmbeşti,

                        Plăcută eşti ca luna,

                        Ca soarele curată eşti,

                        Tu singură-a mea una!

 

                        Al tău sunt eu, a mea eşti tu!

                        Am optzeci de regine.

                        Dar nu-mi sunt dragi ca tine, nu!

                        Vezi, dragă, vara vine,

                        Pe câmpuri viţele dau flori

                        Şi merele granate

                        Se nasc, iubito, noi din zori

                        Vom merge-n vii la sate.

                        Dar trage-mă de mână, hai,

                        Cu fuga după tine!

                        La Baal-Hamon, la vii, să-mi dai

                        Săruturi, fi-va bine?

                        De, beţi de multe sărutări,

                        Ne va umbri smochinul,

                        Ştii tu, c-a tale dezmierdări

                        Mai dulci sunt decât vinul?

 

                        Întoarce-te să te privim

                        La joc între fecioare!

                        Voi, fete din Ierusalim,

                        Vă jur pe căprioare,

                        Să nu-mi râdeţi voi draga mea

                        E neagră Sulamita,

                        Căci soarele-a privit la ea,

                        Dar cine-i ca iubita

                        Lui Solomon? Frumoasă eşti,

                        Tu blândă porumbiţă,

                        Un crin în văi, aşa-nfloreşti!

                        Şi neagra ta cosiţă

                        Ca purpura lui Dumnezeu,

                        Cum fir de fir s-alege,

                        Şi-n lanţ făcut din părul tău,

                        Tu sclav ai prins un rege!

 

                        Grădină-nchisă eşti, izvor

                        Oprit ca sub pecete,

                        Priveşte-o, tu uimit popor!

                        E soare între fete!

                        Ca un sigil ea mi s-a pus

                        Pe inima rănită;

                        Cu văl p-obraz, la spate dus.

                        Atât e de iubită,

                        Ea, cea mai scumpă-ntre femei!

                        Cuvintele-i ca mustul,

                        Ca palmul e statura ei

                        Şi trupul ei ca bustul

                        De fildeş în vestmânt safir

                        Din piept până-n călcâie,

                        Tu, Sulamito, deal de mir

                        Şi munte de tămâie!

 

                        Şiragul dinţilor tăi, des,

                        Ca turmă păscătoare

                        De oi ne-sterpe, care ies

                        Şirag din scăldătoare!

                        C-un turn de marmură oare nu-i

                        Frumosul gât asemeni?

                        Şi ţâţele-ţi sunt ca doi pui

                        De cerb ce se nasc gemeni!

                        Doi crini sunt buzele şi strat

                        De flori îţi e obrazul;

                        Şi nu sticlesc înviorat

                        Nici apele din iazul

                        Lui Heşbon, ca şi ochii tăi,

                        Pe faţa ta senină

                        Ei seamănă cu porumbei

                        Pe ţărm de apă lină!

 

                        O, spune-mi, unde stai în vai

                        Şi unde porţi tu turma?

                        Fugi, dragă, fugi de soţii tăi,

                        Căci eu, pândindu-ţi urma,

                        Veni-voi către-miez de zi

                        Tiptil peste coline,

                        Acolo unde tu vei fi

                        Aş merge pentru tine

                        Şi-n munţi cu pantere şi-n gropi

                        Cu lei şi pe tot locul!

                        Oh, dă-mi să beau măcar doi stropi

                        De vin, căci ard ca focul!

                        Cu ochii m-ai aprins de tot;

                        Când gura ta zâmbeşte,

                        Eu nici să mai respir nu pot

                        Şi sângele-mi vuieşte!

 

                        Ai tăi fraţi, în mânia lor,

                        Te-au pus străjer la vie;

                        Cei răi cu gândul, din popor,

                        Ne-au zis într-o mânie:

                        Ea are rochia până-n pulpe.

                        Ce vrea cu el băiata?

                        Sunt ambii tineri, dar sunt vulpi!

                        Veniţi să prindem fata!

                        De ce aşa? Căci m-ai iubit.

                        Vigilii de la poartă

                        Bătutu te-au şi te-au rănit

                        De te-au lăsat mai moartă;

                        Oh, nu ieşi-n Ierusalim,

                        Căci ei îţi rump vestmântul!

                        Dar ce ne pasă! Ne iubim

                        Chiar de-ar pieri pământul!

 

                        Şi noaptea eu la voi am mers,

                        Tu nobilă mireasă,

                        La poartă rugătoru-mi vers

                        Cerea să intr-un casă.

                        Şi tu mi-ai zis: M-am dezbrăcat

                        Şi cum sa mă-mbrac iarăşi!

                        Şi-atunci tu toat-ai tremurat.

                        Mâncaţi şi beţi, tovarăşi,

                        Că eu d-acum nu sunt cu voi!

                        Mă bate noaptea vântul

                        Şi, cum sunt plin de-a nopţii ploi,

                        Îi picură vestmântul,

                        Şi părul meu de rouă-i ud

                        Voi, patimi, mai dormi-veţi?

                        Deşteaptă-te, tu vânt de sud,

                        Ridică-te, tu crivăţ!

 

                        Eu ard în flăcări, ard de tot!

                        Prin mii de mări aş trece,

                        De-aş şti că ele-n parte pot

                        Iubirea să-mi înece!

                        Aş vinde sceptru şi popor

                        Şi-n joc mi-aş pune soarta,

                        Dar bine ştiu c-al meu amor

                        Mai tare-i decât moartea!

                        Ca iadul, gelozia lui

                        Atât e de turbată:

                        De ce nu poţi oare să-ncui

                        Şi-amorul sub lăcată?!

                        Veninul dragostei îl sug

                        Şi-s bolnav de iubire,

                        Căci tu m-opreşti, d-aş vrea să fug.

                        Cu-o singură privire!

 

                        Fugi tu de mine, fugi, căci eu

                        Nu pot fugi de tine!

                        O, daţi-mi vin şi must să beau,

                        Să-nec durerea-n mine!

                        Atâta farmec de unde-l ai?

                        Tu cea mai dragă floare,

                        Eu tremur când te văd şi vai,

                        Când nu te văd mă doare!

                        Oh, când va face Dumnezeu

                        Văpaia să se stângă

                        Şi stânga mea sub capul tău

                        Şi dreapta să te strângă?

                        Nu mi-ar păsa de m-ar vede

                        O lume; să mă vadă!

 

                        Oh, dac-ai fi tu sora mea,

                        Te-aş săruta pe stradă.

 

                        Era-n amurg. şi Solomon

                        Cânta pe Sulamita.

                        Castelul nalt de pe Sion,

                        Frumos împodobita

                        Cetate, strălucea-n amurg

                        Cu turnuri de metale,

                        Şi s-auzeau domol ce curg

                        Pâraiele din vale.

                        Sub nuci, sub boltitul arc

                        De frunze, sta poetul,

                        Şi-un vânt pribegitor în parc

                        Bătea-n frunziş duetul.

                        Dormeau toţi cei din Israel,

                        Şi noaptea ea venit-a,

                        Târziu în noapte însă el

                        Cânta pe Sulamita.