Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Subţirica din vecini

                        Ea mergea căpşuni s-adune,

                        Fragi s-adune

                        Eu şedeam pe prag la noi.

                        Ea, ca şarpele prin foi,

                        Vine-ncet, pe ochi îmi pune

                        Mâinile ei mici şi moi,

                        În ureche-o vorbă-mi spune,

                        Râde lung şi fuge-apoi.

 

                        Pieptul plin cu mâna-l ţine,

                        Strâns îl ţine,

                        Că-i piept tânăr şi mereu

                        Ar sălta, şi-n salt e greu.

                        Stă pe loc şi-i pare bine,

                        Bate-n palme: Te ştiu eu:

                        Nu mai viu! De viu la tine,

                        Mă săruţi şi nu mai vreau!

 

                        Eu o chem şi-i spui de toate,

                        Multe toate,

                        Multe bune şi-n zadar,

                        Nu-mi faci capul călindar!

                        Nu te cred şi nu să poate!

                        Eu mă-ntorc: Ei du-te dar!

                        Capul mi-l proptesc pe coate,

                        Stau pe prag, pe gânduri iar.

 

                        Stând aşa, un braţ ridică,

                        Blând ridică,

                        Părul meu, pe frunte dat.

                        Când mă-nalţ rămân mirat.

                        Te-ai întors? Şi, subţirică,

                        Ea pe piept mi s-a lăsat

                        Şi zâmbea c-un fel de frică:

                        Răule, te-ai supărat?