Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Sub patrafir

                        Părinte, eu mă-nec din piept

                        Şi n-am puteri de vorbă multă;

                        Cât voi putea vorbi m-ascultă

                        Să-ţi spun în grabă tot şi drept.

                        Aş vrea să-ncep cu fapte bune,

                        Dar n-am făcut, ori le-am uitat

                        Şi raiu-n cap puţin mi-a stat.

                        Şi-am fost şi prost la numărat –

                        Şi n-am ce spune.

 

                        N-aveam nici vreme. Tata-i mort

                        Şi mama-i cu copii, sărmana.

                        Ei de la mine-aşteaptă hrană,

                        Şi grija numai eu le-o port

                        De-acum ei singuri să şi-o poarte!

                        Mi-e milă de durerea lor,

                        De ei mi-e jale, nu că mor.

                        Dar cum e scris Că sunt dator

                        Şi eu c-o moarte.

 

                        EU mă cunosc; sunt păcătos,

                        Că prea am dus-o în râs şi-n glume,

                        Prea drag mi-a fost să fiu în lume,

                        Şi-am prea iubit ce-a fost frumos!

                        Pe lângă vin, voinicii roată,

                        Şi chiote pe deal în zori,

                        Şi ziua luncile cu flori,

                        Şi hora noaptea-n şezători,

                        Şi viaţa toată!

 

                        Şi mi-a plăcut în jurul meu

                        Să văd flăcăi pe bătătură

                        Şi cobza cu isonu-n gură

                        Să-mi zornăie zorind mereu.

                        Să văd cum se cotesc şirete

                        Pe-ascuns nevestele, şi-aprins

                        Se simt de peste brâu cuprins

                        Trupşorul cel subţire-ncins

                        Al unei fete.

 

                        Păgân sunt parcă, nu creştin!

                        Bisericos n-am fost, părinte,

                        Dar rar, când mi-am adus aminte,

                        M-am dus şi eu ca să mă-nchin.

                        Eu am pe Dumnezeu în mine:

                        Mereu îl simt, şi-l văd mereu –

                        Gândesc aşa! Mai ştiu şi eu!

                        Dar, taică, las’ că Dumnezeu

                        Va şti mai bine.

 

                        N-am dat în viaţă nimănui

                        Prilej să-mi poarte duşmănie,

                        Eu n-am putut să ţin mânie

                        Că n-am avut, părinte, cui,

                        Măcar mi-au tot făcut-o unii!

                        Şi n-am fost slab şi nici fricos:

                        Pe opt ţi-i dau grămadă jos –

                        Dar m-am ferit să-mi fac ponos

                        Cu toţi nebunii.

 

                        O dată numai… P-un flăcău

                        L-am dat de ziduri, pentr-o fată

                        A doua zi a prins deodată

                        La plug în deal să-mi pară rău,

                        Şi nici la boi n-am dat mâncare

                        Şi-n brazdă plugul l-am lăsat

                        Şi ca nebun am alergat

                        Pe dealuri, pe flăcău să-l cat

                        Să-i cer iertare.

 

                        Şi nu mai ştiu… atâta-i tot,

                        Ba, taică, stai! E cu vecinul.

                        Pe palme m-alinta creştinul

                        Şi drag m-avea ca pe-un nepot…

                        Şi eu i-am sărutat nevasta!

                        EI moş, ea o copilă-abia.

                        Mi-a fost şi milă, cum plângea,

                        Şi, Doamne, ochi frumoşi ce-avea –

                        Păcat e asta?

 

                        Dac-am uitat ceva să spui,

                        Mi-e martur Dumnezeu, părinte,

                        C-am spus ce mi-a venit în minte

                        Şi-oi spune tot, în faţa Lui!

                        Şi-acum canon… îl ştiu anume!

                        A fost aşa, şi n-aş cârti:

                        Canon e că nu pot trăi!

                        Şi-ntr-altă lume n-o mai fi

                        Ca pe-astă lume.