Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Ştefăniţă-Vodă

                        Cu grabnicele sărituri

                        A sprintenei lăcuste

                        Apare-un cal, la cotituri.

                        Nechezul înspumatei guri

                        Speria tăcerea din păduri

                        Şi pacea văii-nguste.

                        În gura văii, lângă pod

                        Boierii stau cu frică;

                        Ei par o gloată de norod,

                        Pe cai pitici şi plini de glod

                        În scări temutul voievod

                        Cu hohot se ridică.

 

                        Strângea de frâu şi tremura:

                        Iar calul, ud de cale,

                        Pământu-n loc îl frământa

                        Şi spuma alb-o mărita

                        Cu sânge roş ce picura

                        Din strânsele zăbale.

 

                        Când vrei să-i afli, nu-i aduni!

                        Boieri, nu vi-e ruşine?

                        Vă văd aşa de-atâtea luni,

                        N-aveţi acasă cai mai buni?

                        Ori cum? Boieri, sunteţi nebuni?

                        Vă bateţi joc de mine?

 

                        E grea ocara ce ne-o faci

                        Spătarul îi răspunde.

                        Dar ţara-i suptă de haraci,

                        De greci nebuni şi de cazaci;

                        Săracă ţara, noi săraci,

                        Şi cai voinici, de unde?

 

                        N-ai bani de-un cal? Ia calul meu!

                        Boierii-n tremurare

                        Dau slujbe-n gând lui Dumnezeu,

                        Spătarul suflă des şi greu,

                        Se pipăie la cap mereu

                        Să vadă de-l mai are.

                        Măria ta, vorbim şi noi.

                        Ei, las-o încurcată!

                        Vă văd aşa de rupţi şi goi

                        De latră câinii după voi!

                        Sunteţi boieri, ori marţafoi?

                        Spătare, hai odată!

 

                        Şi vodă sare jos din şea,

                        De frâu, fugaru-şi ţine.

                        Spătaru-ngălbenit privea,

                        Vedea ce e, şi nu vedea,

                        Spătarul asta n-o credea

                        Spătaru-n urmă vine.

 

                        Aşa, jupâne, eşti cinstit,

                        Şi-al tău să fie darul.

                        Dar frâul nu! Mi l-am oprit

                        Şi vodă frâul l-a smuncit

                        Şi-apoi cu frâul a lovit

                        Ponciş în ochi fugarul.

 

                        Cu ochii-nchişi şi fulgerat

                        De spaima loviturii,

                        Se nalţă roibul înviforat,

                        S-azvârle în lături şi, turbat,

                        Ia câmpu-n goană, îndreptat

                        Spre râpele pădurii.

 

                        Se duce-orbiş, fără stăpân,

                        Cu vuiet ca furtuna.

                        Boierii-ncremeniţi rămân

                        Iar coama calului păgân

                        Cu barba bietului bătrân

                        S-amestecă, sunt una.

                        Boieri! Mai ziceţi-mi apoi,

                        Că vodă nu v-ajută!

                        Sunteţi săraci, flămânzi şi goi;

                        Dar fiecărui dintre voi

                        Eu am să-i dau un cal de soi,

                        Că-n grajd mai am o sută!