Poezii pentru copii


Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Rada

                        Are Dochia mult cât are,

                        Nu e mult o fată mare?

                        Că-ntre domni, dar orişiunde,

                        Dacă-ţi ştie ea răspunde

                        Grai ales şi lin ca apa,

                        Apoi las că Rada ştie

                        Şi-n ce fel să poarte sapa.

                        A fost şi ea-n şcoli o toamnă,

 

                        Dar găseşti ca ea vreo doamnă?

                        Cu cosiţă gălbioară,

                        Ea e naltă şi uşoară

                        S-o vezi numai şi să tremuri!

                        Şi de-abia pe la Sân-Petru

                        Umple optsprezece vremuri.

                        Sunt şi-n sat destule fete,

                        Cari de n-au cu ce să-mbete

                        Ochii omului, au pieptul ele

                        Alb de taleri şi mărgele.

                        Rada, când o vezi, te fură

                        Cu necontenitul zâmbet

                        Şi cu-a vorbelor căldură.

                        Harnică, din zorii zilei

                        Nu stau mâinile copilei

                        Fără lucru, tot să prindă,

                        Casa lor toată-i oglindă.

                        La izvor vezi pe Rodica

                        Până-n zori, când pe sub streşini

                        Încă doarme rândunica.

 

                        Pe izlaz nu-i multă hrana,

                        Dar vezi albă ce-i Joiana!

                        Şi-n amurg copila-n tindă

                        Foc în vatră vrea s-aprindă,

                        Dar mu-mu, Joiana muge

                        Radă, fă, s-alergi degrabă,

                        Că-n şopron viţelul suge.

 

                        Doar e tare! Haide mai iute!

                        Şi din drum, ca să-i ajute,

                        Vin flăcăii totdeauna.

 

                        Nu-l înjugi aşa cu buna

                        Pe viţel, şi Rada-i slabă,

                        Ştiu flăcăii! Şi-şi fac seara

                        Pe-aici vecinic ceva treabă.

 

                        Vaca-i tot ce-au ei, ea biata!

                        Toarce-n sat cu ziua fata,

                        Dar e veselă din fire;

                        De noroc şi îndestulire

                        Inima-i în veci e plină:

                        Când e fericită, spune-mi,

                        Mai mult ce-are o regină?

 

                        Rada-i nălucire vie,

                        Când aleargă pe câmpie

                        Şi-i bat vânturi în cosiţă,

                        Ori când seara stă-n portiţă,

                        Şi-o întrebi: Ce-aştepţi, iubită?

                        Şi pe dup-un stâlp s-ascunde,

                        Galbenă şi zăpăcită.

 

                        Dar la holdă! Arde soare,

                        Fetele secerătoare

                        Râd şi cântă, snopi fag grâul,

                        Murmură-ntre sălcii râul:

                        Fug la râu vreo patru fete,

                        E şi Rada? Fug flăcăii

                        Şi ei, toţi, şi nu le-e sete.

 

                        Şi-n genunchi atunci pe ţărmuri

                        Ea din pumni cât două sfărmuri

                        Bea, iar Nicu: Dă-mi şi mie!

 

                        Taci! şi bea din pălărie!

                        Cere el, cer mulţi să-i dea:

                        Rada râde, le dă apă,

                        Toţi din pumnii ei să bea.

 

                        Zece stropi nu pot să-ncapă:

                        Prea e mic păhar de apă!

                        Şi-atunci ea, când el glumeşte,

                        Joacă pumnii şi-l stropeşte

                        Pe obraz, dar drăgălaşă

                        Tot ea-l zvântă-n loc de cârpă

                        Mâneca de la cămaşă.

 

                        Şi cum ştie ea s-aleagă

                        Ce-i frumos! Atât de dragă

                        O dă portul îmbrăcându-l!

                        Când o vezi, te-mbată gândul

                        Că, iubind-o trei dumineci,

                        S-ar mira de tine-altarul

                        Ce păcat ai să cumineci!

 

                        Iat-o veselă şi-aprinsă;

                        Joacă hora! Cum e-ncinsă,

                        Cum îşi poartă-a ei făptură,

                        Toată-i ca-n zugrăvitură

                        Mamele, privind-o în horă,

                        Să cotesc: Olio, tu leică,

                        Ce mai drac frumos de noră!

 

                        De-o întâlnesc în drum bătrânii,

                        Ei fac pod cu palma mâinii

                        Peste ochii slabi, s-o vadă:

                        Draga moşului, tu Radă!

                        Şi uimiţi de fata Dochii

                        O dezmiardă şi, când pleacă,

                        Umezi au de lacrămi ochii.

 

                        Dar de-i Rada cât de blândă,

                        Ea de mic-a fost osândă

                        Pentru sat. Şi nu-i mirare,

                        Ei flăcăi, ea fată mare:

                        Pentru-un râs al ei se ceartă,

                        Şi din joc se prind feciorii

                        La trânteli, cât Doamne iartă!

 

                        Da! Şi Rada-i mare hoaţă,

                        Poate satul tot să-l scoată

                        Din sărite, ea ştie bine!

                        Dar se teme de-oarecine.

                        Mă-sa e? Ferească Domnul!

                        Alt temut: ca să nu-şi piardă

                        Pe acel ce-i pierde somnul.

 

                        Unde mergi? Mă duc la moară!

                        Viu şi eu! Şi din uscioară

                        Vladu iese-n cap de stradă.

                        Nu m-ajungi! Te-ajung eu, Radă!

                        Dar fugind i se desprinde

                        Şorţul alb din brâu, iar Vladu

                        Nu-i dă şorţul, ci i-l vinde.

 

                        Ieri mi te-am făcut scăpată;

                        Azi nu-mi scapi nesărutată!

                        Cum nu scapi din mână fumul

                        Nu-mi eşti drag, de ce-mi ţii drumul?

                        Ea nu-şi crede-a ei cuvinte;

                        De le-ar crede Vladu însă,

                        Rada şi-ar ieşi din minte.

 

                        Şi cum vrea şi nu vrea fata,

                        Dragul ia, dragul dă plata.

                        Un sărut păcat să fie?

                        Numai popa să nu-l ştie,

                        Că te sperie cu iadul

                        M-ar putea speria pe mine

                        Popii toţi, de-aş fi eu Vladul!