Poezii pentru copii


Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Povestea căprarului

                        Când ne-au respins de la movilă,

                        Căzurăm mulţi pe-aceste lunci.

                        Şi-ntreg un regiment atunci,

                        De ce-a văzut, a plâns de milă.

                        În şiruri strânse şi-mproşcând

                        Necontenit cu foc mulţimea,

                        Se da-ndărăt dorobănţimea,

                        Loc turcilor pe şes făcând.

                        Curgea şi mult şi iute focul,

                        Iar între-ai noştri şi vrăjmaşi

                        Erau cel mult optzeci de paşi

                        Dar noi lăsam cu palma locul.

 

                        Şi, iată-n urma tuturor.

                        Un biet căprar, având un frate

                        Ucis, s-opri să-l ia în spate,

                        Şi-apoi spre şir porni cu zor.

                        Dar, lunecând pe iarba udă

                        Fiind şi slab, căzu-n curând,

                        Iar noi strigam să intre-n rând;

                        El a rămas nevrând s-audă.

 

                        La ochi cu puşca l-am văzut,

                        Îngenuncheat acolo-n cale,

                        Trăgând spre-arapii ce din vale

                        Veneau mereu. O, n-am crezut

                        Că omul în mânie poate

                        S-azvârle aşa de mult omor,

                        Că plumbii-n deznădejdea lor

                        Curg râu! Dar azi le cred pe toate.

 

                        Iar noi ne-ndepărtam mereu,

                        Şi i-am strigat de-a multa oară

                        Că e nebun, că stă să moară,

                        Şi că-i păcat de Dumnezeu.

                        Nevrând să-l lase pe câmpie,

                        Şi să-l aducă neputând,

                        El sta cu mortul, dus de-un gând:

                        Străjer răzbunător să-i fie!

 

                        Dar turcii vin, tot vin, un roi,

                        Şi tot mai larg le e-n urmă pasul

                        Acum nici nu ne-aude glasul,

                        Acum el e pierdut de noi.

                        Treizeci de paşi mai au nizamii,

                        Au cincisprezece, zece-acum

                        Şi-aştepţi pe-ai tăi, plângând pe drum,

                        Tu, suflet pustiit al mamii!

 

                        Dar iată-l, cade! L-a lovit

                        Pesemne-un plumb din multa ploaie;

                        Pe spate-acum murind se-ndoaie,

                        Dar l-am văzut cum s-a învârtit

                        Spre frate-său, căzând deodată

                        Cu faţa-n jos, părând c-ar vrea

                        Să-l apere pe mort aşa

                        Şi-atunci coloana-naintată

                        A turcilor, sosind povoi,

                        I-a şi cuprins, urmându-şi goana,

                        Şi i-a înecat apoi coloana

                        Şi nu i-am mai văzut apoi.

 

                        Înfiorat şi-acum îmi bate

                        Cu jale inima, când scriu:

                        Strivit de turci, să mori de viu,

                        Veghind la capul unui frate!

                        Când ne-am retras pe-acele lunci,

                        Respinşi de turci de la movilă,

                        Un regiment întreg, de milă,

                        A plâns de ce-a văzut atunci!