Poezii pentru copii


Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Pe drumul Plevnei

                        Iar pe drumul care duce

                        de la Dunăre spre munte

                        Trec românii zi şi noapte

                        către Plevna, merg şi vin.

                        Vesele batalioane

                        Cu maiorii lor în frunte,

                        Şir de care cu provizii

                        Schilăviţi în haine crunte

                        Scârţâit şi chiu, şi tropot

                        Pe-acel drum de oameni plin.

 

                        Într-acest pestriţ amestec,

                        Scoborând pe dealuri, iată

                        Pe-un răzor s-oprise în cale

                        O bătrână şi gemea,

                        Cu desagii goi pe umeri,

                        Semn de-o cale-ndelungată.

                        Iar din văi, urcând alene

                        Se vedea venind o ceată

                        De drumeţi din ţara noastră

                        Şi s-opriră lângă ea.

 

                        Bună calea, zise unul,

                        Inima vă fie bună,

                        Oameni buni! Dar unde mergeţi?

                        De ne-ajută Dumnezeu,

                        Noi, la Plevna, maică dragă.

                        Tot la Plevna! Cum ne-adună!

                        Eu de-acolo viu. Băiatul

                        Mi-e în război acu de-o lună,

                        Şi m-am dus să-mi văd băiatul

                        Că-i la Plevna şi-i al meu.

 

                        Repede-mprejur se strânse

                        Ca prin farmec toată ceata

                        Ca să-ntrebe cum e Plevna?

                        Cum stau turcii-nchişi în ea?

                        Ce mai zice Carol-vodă,

                        Când o fi războiul gata?

                        Şi-mbătată de potopul

                        Întrebărilor ea, biata,

                        Îşi ştergea cu palma ochii

                        Şi plângând le tot spunea.

 

                        Dar în urmă, ei de grija

                        Nopţii, ca să nu-i apuce:

                        Să rămâi în pace, maică,

                        Să te vadă Domnul sfânt.

                        Şi grăbiţi se ridicară

                        Toţi de jos, făcându-şi cruce.

                        Ea, cu ochii plini de plânset,

                        Privea gloata cum se duce,

                        Şi-un pustiu simţi împrejuru-i

                        Şi-ntuneric pe pământ.

 

                        Stete aşa, mereu privindu-i

                        Şi deodată-n fuga mare

                        Ea porni la deal, cu strigăt

                        Să s-oprească ceata-n loc.

                        Când ajunse-abia trăgându-şi

                        Puţintica răsuflare:

                        Dragi creştini, voi unde mergeţi?

                        Aveţi milă şi-ndurare,

                        Eu mă-ntorc cu voi acolo

                        la băiatul meu, în foc!

 

                        Dar ai fost! La Plevna, maică,

                        Toate-acum îţi sunt ştiute,

                        Ţi-ai văzut şi tu băiatul,

                        Ce mai vrei să vezi acum?

                        Să te-ntorci, în sat acasă;

                        Ia-ţi toiagul tău şi du-te.

                        Noi suntem cu toţii tineri

                        Zor avem şi mergem iute,

                        Tu eşti slabă şi puţină

                        Şi e mult de mers pe drum.

 

                        Ea-şi întinse-atunci cu gemet

                        Mâinile, strigând cu jale:

                        Nu mă bateţi cu nevrerea,

                        Că vă bate Dumnezeu!

                        Voi fugi cu voi alături,

                        Şi de voi muri pe cale,

                        Tot atât! M-oi şti aproape

                        De băiat! În sat, acasă

                        E pustiu, că n-am pe nimeni!

                        Orice-o fi, mă duc şi eu!