Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Paşa Hassan

                        Pe vodă-l zăreşte călare trecând

                        Prin şiruri, cu fulgeru-n mână.

                        În lături s-azvârle mulţimea păgână.

                        Căci vodă o împarte, cărare făcând,

                        Şi-n urmă-i se-ndeasă, cu vuiet curgând,

                        Oştirea română.

 

                        Cu tropote roibii de spaimă pe mal

                        Rup frâiele-n zbucium şi saltă;

                        Turcimea-nvrăjbită se rupe deolaltă

                        Şi cade-n mocirlă, un val după val,

                        Iar fulgerul Sinan, izbit de pe cal,

                        Se-nchină prin baltă.

 

                        Hassan de sub poala pădurii acum

                        Lui Mihnea-i trimite-o poruncă:

                        În spatele-oştirii muntene s-aruncă

                        Urlând ianicerii, prin flinte şi fum,

                        Dar paşa rămâne alături de drum

                        Departe pe luncă.

 

                        Mihai îi zăreşte şi-alege vreo doi,

                        Se-ntoarce şi pleacă spre gloată,

                        Ca volbura toamnei se-nvârte el roată

                        Şi intră-n ordie ca lupul între oi,

                        Şi-o frânge degrabă şi-o bate-napoi

                        Şi-o vântură toată.

 

                        Hassan, de mirare, e negru-pământ;

                        Nu ştie de-i vis, ori aieve-i,

                        El vede cum zboară flăcăii Sucevei,

                        El vede ghiaurul că-i suflet de vânt

                        Şi-n faţă-i puterile turcilor sânt

                        Tăriile plevei.

 

                        Dar iată-l! E vodă, ghiaurul Mihai;

                        Aleargă năvală nebună.

                        Împrăştie singur pe câţi îi adună,

                        Cutreieră câmpul, tăind de pe cai

                        El vine spre paşă: e groază şi vai,

                        Că vine furtună.

 

                        – „Stai, paşă, o vorbă de-aproape să-ţi spun

                        Că nu te-am găsit nicăierea” –

                        Dar paşa-şi pierduse şi capul şi firea!

                        Cu frâul pe coamă el fuge nebun,

                        Că-n gheară de fiară şi-n gură de tun

                        Mai dulce-i pierirea.

 

                        Sălbaticul vodă e-n zale şi-n fier

                        Şi zalele-i zuruie crunte,

                        Gigantică poart-o cupolă pe frunte,

                        Şi vorba-i e tunet, răsufletul ger,

                        Iar barda din stânga-i ajunge la cer,

                        Şi vodă-i un munte.

 

                        – „Stai, paşă! Să piară azi unul din noi.” –

                        Dar paşa mai tare zoreşte;

                        Cu scările-n coapse fugaru-şi loveşte

                        Şi gâtul i-l bate cu pumnii-amândoi;

                        Cu ochii de sânge, cu barba vâlvoi

                        El zboară şoimeşte.

 

                        Turbanul îi cade şi-l lasă căzut;

                        Îşi rupe cu mâna vestmântul

                        Că-n largile-i haine se-mpiedică vântul

                        Şi lui i se pare că-n loc e ţinut;

                        Aleargă de groaza pieririi bătut,

                        Mănâncă pământul.

 

                        Şi-i dârdâie dinţii şi-i galben-pierit!

                        Dar Allah din ceruri e mare!

                        Şi-Allah îi scurtează grozava-i cărare

                        Căci paşa-i de taberi aproape sosit!

                        Spahiii din corturi se-ndeasă grăbit,

                        Să-i dea scăpare.

 

                        Şi-n ceasul acela Hassan a jurat

                        Să zacă de spaimă o lună,

                        Văzut-au şi beii că fuga e bună

                        Şi bietului paşă dreptate i-au dat,

                        Căci vodă ghiaurul în toţi a băgat

                        O groază nebună.