Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Pământul uitării

                        Acesta-i un cântec de bard ostenit,

                        De bard din pământul uitării.

                        Strămoşii-mi acolo pe stâlpi de granit

                        Cu albe portaluri un templu-au clădit

                        De marmură-n marginea mării.

 

                        Să-l aibă nepoţii prin veacuri de-acum

                        Spre-a lor şi spre-a noastră mărire!

                        Dar mută veni nepăsarea pe-un drum,

                        Iar pe-altul stârni înecătoru-i samum

                        Atotucigaşa hulire.

 

                        Azi templu-i ruină; prin curţile lui

                        Culcuşuri îşi caută cerbii,

                        Prin mândrele ganguri scot viezurii pui,

                        Se joacă pe lespezi de altare ale lui

                        Şopârle tăcute-ale ierbii.

 

                        Cu galbene oase-ale moşilor mei

                        S-amestecă în praful cărării

                        Strivite statui ale marilor zei.

                        Azi râdeţi, şi vai, cum veţi plânge, o, mişei,

                        Cu hohot la ziua-nfruntării!

 

                        Dar noaptea din frântele marmure răsar

                        Luciri ca de fulger, şi şoapte:

                        Stau jalnicii zei la ruine, şi par

                        Cuprinşi de mânie şi galbeni de-amar

                        Şi zboară cu vaiuri prin noapte.

 

                        Şi iese-al lor bard şi s-aşează plângând

                        Pe-o piatră sub zidul de-afară,

                        Şi cântă şi plânge, ghitara bătând,

                        Iar alba lui barbă ca râul curgând

                        Se-mprăştie peste ghitară.

 

                        Prin lanuri obsiga şi sterpul odos

                        Şi-n pieptul lor inimi nebune!

                        Batjocura-i astăzi al nostru prinos.

                        Ei uită, voind, cu ce trudă i-am scos

                        Din jalnica morţii genune!

 

                        Ascultă proroci ai minciunii, şi plini

                        De-al lor o nebună-nvrăjbire,

                        Le-alunecă gândul spre zeii străini,

                        Fac neamului nostru cunună de spini:

                        Spre-a lor şi spre-a noastră mărire!

 

                        Eu nu mă voi plânge nepoţilor tăi,

                        Pământule sfinte-al uitării!

                        Desfă-te tu singur şi-nghite pe răi,

                        Căci iată-i pe toate gătitele căi

                        Răsar conjuraţii pierzării!