Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Osman-paşa

                        Acum te cutremuri! Cunoşti

                        Că drumul ţi-e în marginea gropii.

                        Degeaba te-azvârli şi te-apropii

                        Cu vuiet şi tropot de oşti.

 

                        În frunte, pe calul tău murg,

                        Pornit-ai urgia pieririi,

                        Strivit-ai în şanţ grenadirii

                        Dar iată, că rănile-ţi curg,

 

                        Se sperie murgul de puşti,

                        Şi-ţi scapă din scară piciorul,

                        Turbat e împrejuru-ţi omorul,

                        Cu dinţii tu gura ţi-o muşti.

 

                        Se-ncurcă taberele-n drum

                        Şi-ţi fug călăreţii de-a valma,

                        Ridică-ţi, puternice, palma

                        Şi opreşte-ţi tabiile-acum!

 

                        Cuvântul ce-odată fu zid

                        Când vrut-au nizamii să fugă,

                        Azi lor li se pare că-i rugă

                        S-alerge mai iute spre Vid.

 

                        Ai aripi, grăbitule vânt,

                        Tu şoimule, a cerului cale!

                        Fă locuri oştirilor tale,

                        Să intre mai iute-n pământ.

 

                        Şi-n sine-ţi tu zis-ai: E rău!

                        Ca norii ce-ntunecă luna,

                        Curgeam de pe dealuri întruna

                        Noi, răii poporului tău.

 

                        De-a lungul întinsei câmpii

                        Aleargă sălbatica spaimă

                        Şi, plină de geamăt, îngaimă

                        Şi rugi şi blesteme pustii

                        Gaziule-Osmane, eşti prins!

                        Şi toate cetăţile tale

                        Vor sta-ntunecate de jale,

                        Că soarele lumii li-e stins.

 

                        Dar astfel e soarta, eroi!

                        Căci soarele care se stinse

                        La voi, o războinici, s-aprinse

                        Mai vrednic de viaţă, la noi!