Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Nunta Zamfirei

                        E lung pământul, ba e lat,

                        Dar ca Săgeată de bogat

                        Nici astăzi domn pe lume nu-i,

                        Şi-avea o fată, fata lui

                        Icoană-ntr-un altar s-o pui

                        La închinat.

 

                        Şi dac-a fost peţită des,

                        E lucru tare cu-nţeles,

                        Dar dintr-al prinţilor şirag,

                        Câţi au trecut al casei prag,

                        De bună seamă cel mai drag

                        A fost ales.

 

                        El, cel mai drag! El a venit

                        Dintr-un afund de Răsărit,

                        Un prinţ frumos şi tinerel,

                        Şi fata s-a îndrăgit de el.

                        Că doară tocmai Viorel

                        I-a fost menit.

 

                        Şi s-a pornit apoi cuvânt!

                        Şi patru margini de pământ

                        Ce strâmte-au fost în largul lor,

                        Când a pornit s-alerge în zbor

                        Acest cuvânt mai călător

                        Decât un vânt!

 

                        Ca ieri, cuvântul din vecini

                        S-a dus ca astăzi prin străini,

                        Lăsând pe toţi, din cât afund

                        O mie de crăimi ascund,

                        Toţi craii multului rotund

                        De veste plini.

 

                        Şi-atunci din tron s-a ridicat

                        Un împărat după-mpărat

                        Şi regii-n purpur s-au încins,

                        Şi doamnele grăbit au prins

                        Să se gătească dinadins,

                        Ca niciodată.

 

                        Iar când a fost de s-a împlinit

                        Ajunul zilei de nuntit,

                        Din munţi şi văi, de peste mări,

                        Din larg cuprins de multe zări,

                        Nuntaşi din nouăzeci de ţări

                        S-au răscolit.

 

                        De cum a dat în fapt de zori

                        Veneau cu fete şi feciori

                        Trăsnind rădvanele de crai,

                        Pe netede poteci de plai:

                        La tot rădvanul patru cai,

                        Ba patru sori.

 

                        Din fundul lumii, mai din sus,

                        Şi din Zorit, şi din Apus,

                        Din cât loc poţi gândind să baţi

                        Venit-au roiuri de-mpăraţi

                        Cu stemă-n frunte şi-mbrăcaţi

                        Cum astăzi nu-s.

 

                        Sosit era bătrânul Grui

                        Cu Sanda şi Rusanda lui,

                        Şi Ţinteş, cel cu trainic rost,

                        Cu Lia lui sosit a fost,

                        Şi Bardeş cel cu adăpost

                        Prin munţi silhui.

 

                        Şi alţii, Doamne! Drag alint

                        De trupuri prinse-n mărgărint!

                        Ce fete dragi! Dar ce comori

                        Pe rochii lungi ţesute-n flori!

                        Iar hainele de pe feciori

                        Sclipeau de-argint.

 

                        Voinicii cai spumau în salt;

                        Şi-n creasta coifului înalt

                        Prin vulturi vântul viu vuia,

                        Vrun prinţ mai tânăr când trecea

                        C-un braţ în şold şi pe prăsea

                        Cu celălalt.

 

                        Iar mai spre-amiază, din depărtări

                        Văzutu-s-a crescând în zări

                        Rădvan cu mire, cu nănaşi,

                        Cu socri mari şi cu nuntaşi,

                        Şi nouăzeci de fecioraşi

                        Veneau călări.

 

                        Şi ca la mândre nunţi de crai

                        Ieşit-a în cale-ales alai

                        De sfetnici mulţi şi mult popor

                        Cu muzici multe-n fruntea lor;

                        Şi drumul tot era covor

                        De flori de mai.

 

                        Iar când alaiul s-a oprit

                        Şi Paltin-crai a stărostit

                        A prins să sune sunet viu

                        De treasc şi trâmbiţe şi de chiu

                        Dar ce scriu eu? Oricum să scriu

                        E neîmplinit!

 

                        Şi-atunci de peste larg pridvor,

                        Din dalb iatac de foişor

                        Ieşi Zamfira-n mers isteţ,

                        Frumoasă ca un gând răzleţ,

                        Cu trupul nalt, cu părul creţ,

                        Cu pas uşor.

 

                        Un trandafir în văi părea;

                        Mlădiul trup i-l încingea

                        Un brâu de-argint, dar toată-n tot

                        Frumoasă cât eu nici nu pot

                        O mai frumoasă să-mi socot

                        Cu mintea mea.

 

                        Şi ea mergând spre Viorel,

                        De mână când a prins-o el,

                        Roşind s-a zăpăcit de drag,

                        Vătavul a dat semn din steag

                        Şi atunci porniră toţi şireag

                        Încetinel.

 

                        Şi-n vremea cât s-au cununat

                        S-a întins poporul adunat

                        Să joace-n drum după tilinci:

                        Feciori, la zece fete, cinci,

                        Cu zdrângăneii la opinci

                        Ca-n port de sat.

 

                        Trei paşi la stânga linişor

                        Şi alţi trei paşi la dreapta lor;

                        Se prind de mâini şi se desprind,

                        S-adună cerc şi iar se-ntind,

                        Şi bat pământul tropotind

                        În tact uşor.

 

                        Iar la ospăţ! Un râu de vin!

                        Mai un hotar tot a fost plin

                        De mese, şi tot oaspeţi rari,

                        Tot crai şi tot crăiese mari,

                        Alăturea cu ghinărari

                        De neam străin.

 

                        A fost atâta chiu şi cânt

                        Cum nu s-a pomenit cuvânt!

                        Şi soarele mirat sta-n loc,

                        Că l-a ajuns şi-acest noroc,

                        Să vadă el atâta joc

                        P-acest pământ!

 

                        De-ai fi văzut cum au jucat

                        Copilele de împărat,

                        Frumoase toate şi întrulpe,

                        Cu ochi şireţi ca cei de vulpe,

                        Cu rochii scurte până-n pulpe,

                        Cu păr buclat.

 

                        Şi principi falnici şi-ndrăzneţi,

                        De-al căror buzdugan isteţ

                        Pierit-au zmei din iaduri scoşi!

                        De-ai fi văzut jucând voioşi

                        Şi feţi-voinici, şi feţi-frumoşi,

                        Şi logofeţi.

 

                        Ba Peneş-Împărat, văzând

                        Pe Barbă-Cot, piticul, stând

                        Pe-un gard de-alături privitor,

                        L-a pus la joc! Şi-ntre popor

                        Sărea piticul într-un picior

                        De nu-şi da rând!

 

                        Sunt grei bătrânii de pornit,

                        Dar de-i porneşti, sunt grei de-oprit!

                        Şi s-au pornit bărboşii regi

                        Cu sfetnicii-nvechiţi în legi

                        Şi patruzeci de zile-ntregi

                        Au tot nuntit.

 

                        Şi vesel Mugur-împărat

                        Ca cel dintâi s-a ridicat

                        Şi, cu păharul plin în mâini,

                        Precum e felul din bătrâni

                        La orice chef între români,

                        El a-nchinat.

 

                        Şi-a zis: Cât mac e prin livezi,

                        Atâţia ani la miri urez!

                        Şi-un prinţ la anul! blând şi mic,

                        Să crească mare şi voinic,

                        Iar noi să mai jucăm un pic

                        Şi la botez!