Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Nuntă în codru

                        Ce mai chiu şi chef prin ramuri

                        Se-ncinsese atunci!

                        Numai fraţi, şi veri, şi neamuri

                        De-ar fi fost umpleau o ţară!

                        Dar aşa, că s-adunară

                        Şi străini din lunci!

 

                        De mă-ntrebi, eu nu ştiu bine,

                        Alţii poate ştiu –

                        Ce să-ntrebi calici ca mine!

                        Ştiu că lumea dintr-o dată,

                        S-a trezit că-i adunată

                        Şi c-o duce-n chiu.

 

                        Că-ntr-o zi, purtând în mână

                        Un colac ş-un băţ,

                        Prepeliţa cea bătrână

                        S-a pornit şi-n deal şi-n vale,

                        Şi chema-ntâlnind pe cale

                        Lumea la ospăţ.

 

                        – „Ce-i tu, soro?” – „Ce să fie?

                        Nuntă mare-n crâng!

                        N-ai văzut tu veselie

                        De când eşti şi porţi un nume.

                        Şi-am plecat trimisă în lume,

                        Oaspeţii să-i strâng.”

 

                        – „Dar pe mire cum îl cheamă,

                        Cine-i el şi-al cui?”

                        – „N-auzişi de sturz, bag samă!

                        Până şi-mpăratul ştie.”

                        – „Şi-i bogat?” – „Ce-i pe câmpie,

                        Tot ce vezi, i-al lui!

 

                        Iar mireasa! Din cosiţă

                        Numai flori îi cad.

                        Mierla e. Şi e pestriţă,

                        Şi gătită ca o cruce:

                        Cizme galbene şi-aduce

                        Tot din Ţarigrad.”

 

                        – „Ei, atunci să ştii, vecino,

                        C-am să viu şi eu.”

                        – „Păi, de bună seamă, vino!”

                        Tot aşa, cu voie bună,

                        Prepeliţa-n sârg adună

                        Pe nuntaşi mereu.

 

                        Şi s-a strâns din zare naltă

                        Neamul înaripat,

                        Şi din crâng, şi de la baltă,

                        Şi din şesuri, de prin grâne;

                        Ba şi vrăbii mai bătrâne,

                        Musafiri din sat.

 

                        Până-n noapte tot veniră

                        Şi prin crengi au mas.

                        Iar în zori se răscoliră,

                        Şi-n gorun aveau altarul –

                        Ia închinaţi-mi cu paharul,

                        Să-mi mai vie glas.

 

                        Mă-ntrebaţi de nun? Ei, nunul,

                        Soare-ntr-adevăr:

                        Dumnealui, mă rog, păunul!

                        Nună mare – a fost gaiţa,

                        Stete acasă păuniţa,

                        Că-i murise-un văr.

 

                        – „Pop-aveau?” Tu, maică sfântă!

                        Stai să mai vorbeşti?

                        Ştii pe ciocârlan cum cântă?

                        Dumnezeu să-i ţie firea!

                        A-nvăţat trei veri Psaltirea

                        La vlădici sârbeşti.

 

                        Druşte aveau o coţofană

                        Şi-un cârstei bălţat.

                        Pitpalacul, nene, n strană!

                        Iar cădelniţa de aur

                        O ţinea jupânul graur

                        Dascălu-nvăţat.

 

                        Dar să vezi! La socru mare

                        Zgomote din zori:

                        Piţigoiul într-una sare,

                        Steag pe casă şoimul suie.

                        Gheunoaia bate cuie

                        Ca s-anine flori.

 

                        Iar prin cuhnii sfat şi vorbă,

                        Asta s-o vedeţi!

                        Prepeliţa face ciorbă,

                        Presurile fac friptură,

                        Vin sticleţii şi le-o fură,

                        Dracii de sticleţi!

 

                        Şoimii repezi scot în gheare

                        Carnea din căldări,

                        Corbul cel cu ciocul tare

                        Dumicată-n blide-o lasă,

                        Cintiţoii duc la masă

                        Rândul de mâncări.

 

                        Şi, cu şorţ de jupâneasă,

                        Rândunele vin

                        Şi deretică prin casă,

                        Iar pe mese-aştern prosoape

                        Şi dau laviţele-aproape,

                        Cane-aduc cu vin.

 

                        Dar te miri tu, prin pahare

                        Cine le turna?

                        Cucul sur, că-i meşter mare

                        La urat şi-nchinăciune,

                        E proroc şi-ţi ştie spune

                        Tot ce-o fi şi-o da.

 

                        Cântă-n cobză-acum buhaiul

                        Cel cu gâtul strâmb,

                        Mierla şuieră cu naiul,

                        Cu cimpoiul cântă cioara,

                        Pitulicea cu vioara,

                        Bufniţa c-o drâmbă.

 

                        Codobaturi iuţi ca focul,

                        Tot bătând din cozi,

                        Măturară-n clipă locul

                        Şi făcur-o bătătură,

                        Şi ce horă mai făcură

                        Ca la voievozi!

 

                        Jucau sârba porumbeii,

                        Că e jocul lor,

                        Şi-au luat la joc cârsteii

                        Pe-o răţuşcă vai de mine! –

                        Graurul juca pe vine,

                        Barza-ntr-un picior.

 

                        Numai cioara cu cimpoiul,

                        Tot izbind cu el,

                        Se bătea cu piţigoiul,

                        Iar sitarul dup-o uşă

                        Se certa c-o găinuşă

                        Pentr-un gândăcel.

 

                        Vin de-ar fi, că cearta vine,

                        Astfel cum s-o zici?

                        Să te superi tu, creştine,

                        Pentru dinţii scoşi din gură?

                        Pentr-un ghiont şi-o îmbrâncitură

                        Cheful să ţi-l strici?

 

                        Şi ţipau de-a valma-n ramuri,

                        Miile de guri!

                        N-alegeai, străini şi neamuri,

                        Şi pe plac cânta tot insul –

                        Clocotea de chiu cuprinsul

                        Veselei păduri.

 

                        – „Tu erai?” Mă-ntrebi ca prostul!

                        Vorba din bătrâni:

                        Eu la chef ca-n marte postul.

                        Vinu-l beam din coji de-alună

                        Şi-azvârleam, de voie-bună,

                        Cu căciula-n câni.

 

                        Ba, şi-n ciur le-adusei apa,

                        Ca să fiu în rost,

                        Lemne le-am tăiat cu sapa –

                        Şi, sărind pe-o buturugă,

                        Am venit la voi în fugă,

                        Să vă spun ce-a fost!