Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Non omnis moriar

                        Clădit-au grecii doară cetăţi de fală pline

                        Şi temple mari şi ziduri ciclopice-au zidit,

                        Dar toată măiestria clădirilor eline,

                        Columnele de marmură şi templele divine,

                        De mult s-au năruit.

 

                        Trăiesc numai imagini, hrănite de-amintirea

                        Condeiului istoric, ca vis numai trăiesc:

                        Dar cine poate zice că le-a pierit mărirea?

                        Ce cap va fi-ndărătnic să nege nemurirea

                        Poporului grecesc?

 

                        Nu murii ţin pe-o gintă, căci murii pot să cadă;

                        Nu oamenii fac neamul, căci ei se nasc şi mor:

                        Bărbaţii numai poartă putere şi dovadă,

                        Dar nu prin fier şi lance, ei nu înving prin spadă,

                        Ci-nving cu mintea lor.

 

                        Se nasc, având în suflet mari, nobile destinuri;

                        Trăiesc, ca să creeze, şi trec ca nişte regi.

                        Umplând a lumii goluri, golind a mării plinuri,

                        Ei mor deplânşi de-o gintă şi, chiar să moară-n chinuri.

                        Nicicând nu mor întregi!

 

                        Aceia sunt bărbaţii, cari pot s-alunge norii

                        Naţiunilor uitate prin noapte şi sub fier,

                        Bărbaţi superbi care poartă menirile Aurorei,

                        Au larg avânt de vultur şi-n şir, ca şi cocorii,

                        Ei fură foc din cer.

 

                        Oh, sfânt şi nalt e darul, când ori la care neamuri

                        Trăiesc bărbaţi cu suflet, cum nouă ne-a trăit

                        Cipariu, căruntul duce, purtând a limbii flamuri,

                        Cătând să lămurească prin vii şi mândre lamuri

                        Un grai îmbătrânit.

 

                        Căci l-a trimis Geniul luminii să-şi unească

                        Puterea cu-ale altor bărbaţi cu suflet plin:

                        Să caute şi să afle, să frângă-a lumii mască,

                        Întregi să ne redea şi iar să ne renască

                        Prin grai de la Quirin.

 

                        Şi-acum răsună tonuri lugubre-n tot de-a latul

                        Pământurilor unde un grai găseşti şi-un port,

                        Că varsă lacrimi şipot tot colţul şi tot satul,

                        Că gem la groapă flamuri cernite, ca bărbatul

                        Naţiunii doarme mort!

 

                        Gândirea lui, aprinsă de-a neamului iubire,

                        Azi doarme-n glii şi doarme întreg avântul lui!

                        Cipariu, care cată prin veacuri de-amintire

                        O limbă românească şi-a limbii noastre fire,

                        Cipariu de-acum nu-i!

 

                        E mort Cipariu? Voi spuneţi că-i mort? Dar oare poate

                        Să moară omul care dă vieţi, care-i trimis?

                        Nu-i mort! În mii de piepturi, în piepturile toate,

                        Trăieşte el de-a pururi; nici moartea nu ni-l scoate

                        Din piept, unde ni-e scris!

 

                        Trei scânduri şi-o movilă de glii nu pot s-ascundă

                        Pe-un om iubit de-o lume, pe-un om de fapte mari!

                        Un neam întreg, ce plânge, stă gata să răspundă

                        Că-n veac va recunoaşte cu-o inimă profundă

                        Pe marele Cipariu!