Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Nebunul

                        – „O văd, o văd! Departe-n văi

                        Cu groază-n suflet, Tată sfânt.

                        Cu părul despletit în vânt – „

                        Şi ochii lui s-aprind văpăi.

                        – „Te-nşeală, Medre, ochii tăi;

                        Nevasta ţi-e în mormânt.”

 

                        – „Şi mâinile-i de mijloc ţin

                        Copilu-n aer ridicat;

                        Şi-aleargă aşa, ţipând prin sat – „

                        Şi glasu-i slab de plâns e plin.

                        – „Ce gânduri fără rost îţi vin!

                        Copilul e-ngropat!”

 

                        – „Şi-mi arde casa! Limbi de foc

                        Ard lumile lui Dumnezeu;

                        Cad bârne aprinse-n capul meu – „

                        Privirea-i stă ţintită-n loc.

                        – „Ei, taci acum! Ai fost proroc

                        Destul, nu fi mereu!”

 

                        – „Sânt cu securi… şi-mi vor izbi

                        Securea-n Cap, că sânt ocnaşi!

                        Eşti tata meu, să nu mă laşi – „

                        Şi-acum fricos în jur privi.

                        – „Să nu te temi! Ei n-or veni,

                        Că-n jur ei au ostaşi.”

 

                        Şi tata strâns de piept ţinea

                        Pe fiul său. Ofta duios,

                        Dar lung şi crunt de nemilos

                        În ochii fiului privea.

                        Iar fiul tremurând stătea,

                        Plecându-şi ochii-n jos.

 

                        Era voinic. Ar fi putut

                        Să arunce-n văi aşa ca-n joc

                        Pe tată-său, dar sta pe loc

                        Cu teama cânelui bătut.

                        El toate, toate Ie-a pierdut,

                        Băiat fără noroc!

 

                        – „Când îl vedeam pe punte-n sat,

                        Treceam pe-alături prin părău.

                        Eu bine lui, el mie rău – „

                        Vorbea cuminte şi-aşezat.

                        – „Era el, Medre, supărat

                        Pe tine, de flăcău.”

 

                        – „Ei, cânele! De m-a voit

                        Pe mine fata, nu pe el,

                        Sânt eu de vină? Ba de fel”

                        Şi-acum vorbea grăbit-grăbit.

                        – „Ei, iar te-aprinzi! E un mişel,

                        Şi lasă-l, că-i ocnit!”

 

                        – „Sub ţâţa stângă vreau să-i pui

                        Cuţitul… da, să-l potrivesc,

                        S-apăs şi-apoi să-l învârtesc – „

                        Şi iar ardea privirea lui.

                        – „Ei, taci acum! Să nu mai spui

                        De el, că te lovesc.”

 

                        – „Să-mi horcăie, când i-oi fi pus

                        Pe piept genunchii amândoi;

                        Eu vreau să plec să-l văd, apoi – „

                        Acum sări turbat în sus.

                        – „Stai, Medre, stai! Sărac de noi,

                        Ce gânduri te-au răpus!”

 

                        E râpă-n faţa lor. Târând

                        Pe tată-său, care-l strângea

                        De mijloc şi-n zădar proptea

                        Picioarele-n nisip, cătând

                        Să-l ţie-n loc, acum urlând

                        Spre râpi el se ducea.

 

                        Un scurt, sălbatic sforăit

                        Pe nări, e glasul luptei lor;

                        Se încleştă teama de omor

                        Cu furia: se duc grăbit,

                        Şi-acum pe râpi s-au prăbuşit

                        Şi tata şi fecior!