Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Mortul de la Putna

                        Iar la Putna-n mănăstire,

                        Noaptea, din tăcut mormânt,

                        Iese-n plină strălucire

                        Ştefan cel viteaz şi sfânt.

                        Lespedea ce-au pus-o popii

                        Peste groapă, încet se dă

                        Îndărăt şi-n fundul gropii

                        Ştefan plin de pace stă.

                        Dar se nalţă-ncet eroul

                        Deşteptat din lungu-i somn,

                        Luminat e-ntreg cavoul

                        Şi sumeţ viteazul domn.

 

                        Albu-i coif străluce-n lună

                        Iar pe zale-i joacă zări

                        De lumini ce se-mpreună

                        Ca-ntr-un basm cu arătări.

                        Lunga suliţă şi-o poartă

                        Răsucind-o în mândru chip

                        Eu credeam că-i umbră moartă

                        Ce se mişcă pe nisip,

                        Dar e viu! Acum ridică

                        Ochii săi, parc-ar lăsa

                        Peste-o oaste inimică

                        Toată vrăjmăşia sa.

 

                        Apoi stă plecat şi-ascultă;

                        Poate-aude spre Hotin

                        Vuiet şi-alergare multă

                        De poloni şi turci ce vin,

                        Poate-aude oşti tătare

                        Şi năvală peste Prut,

                        Ori sosind din depărtare

                        Peste munte i-a trecut

                        Regele Matei! Voi cete

                        De cazaci şi de secui,

                        Dumnezeu acum vă dete

                        Gata iar pe mâna lui!

 

                        Sună zornăit de zale,

                        Strigăt mare de război,

                        Ard Moldova noastră-n cale

                        Câţi duşmani şi vechi, şi noi.

                        Ştefan tremură-n mânie.

                        Iese din tăcutul schit

                        Luna-n ceruri, argintie,

                        Cu nori negri s-a învelit,

                        Şi cumplit din bucium sună

                        Ştefan vodă; ca un nor,

                        Ies oşteni şi iuţi s-adună

                        Roată lângă domnul lor.

 

                        Iat-o, oastea lui voinică,

                        Toţi cei buni şi tari ai săi!

                        Ştefan spada şi-o ridică

                        Şi porneşte-n sârg spre văi,

                        Luna tot mai mult s-ascunde,

                        Tot mai negri nori plutesc

                        Şi din văi grozav răspunde

                        Buciumul moldovenesc.

                        Se tot duce, duce-n noapte

                        Zgomotul în jos spre Prut,

                        Mai lăsând în urmă şoapte

                        Din furtuna ce-a trecut.

                        E pustiu la mănăstire,

                        Gol mormântul cel deschis!

 

                        Toate-au fost o nălucire,

                        Toate repezi ca-ntr-un vis.

                        Nu ştiu bine-n care parte,

                        Ştefane, te-ai dus cu oşti,

                        Ştiu că tu te-ai dus departe,

                        Şi duşmanii ţi-i cunoşti!

                        Bate-i Ştefane, părinte,

                        Spulberă-i de pe pământ:

                        Chiar şi mort învaţă-i minte,

                        Cine eşti şi-ai tăi ce sânt.