Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
La Smârdan

                        Neam român, văzui odată

                        Oastea Domnului Mihai

                        Zicea Dunărea-ntristată:

                        Fulger îns-atunci erai,

                        Şi-alergând prin cer furtuna

                        Cânta vorbe româneşti

                        Astăzi stau şi-ascult întruna

                        Şi mă uit, şi nu mai eşti!

 

                        Dar abia rosti cuvântul

                        Dunărea, vuind prin văi,

                        Şi văzu gemând pământul

                        Şi de cai şi de flăcăi.

                        Zornet auzi prin zare,

                        Cum se-ncheagă stol cu stol

                        Şi năprasnică răsare

                        Oastea domnului Carol.

 

                        Jalnic tu-ţi doineşti durerea

                        Dunăre, şi iat-acum!

                        Din mormânt ieşi puterea

                        Şi-n zadar îi stai în drum.

                        Trec voinicii peste tine;

                        Mersul lor e zbor de fulg,

                        Şi din mâinile străine

                        Stema libertăţii smulg.

 

                        Tresăriră iuţi românii

                        Căci aminte şi-au adus

                        Cât s-au străduit bătrânii

                        Steagul să ni-l ţie sus,

                        Câte plângeri ne-ntrerupte

                        În mormânt or fi vărsat,

                        Că nepoţii fug de lupte

                        Şi că steagul e-nchinat.

 

                        Dunăre, ai văzut Smârdanul?

                        Spune tu, s-o spui şi eu!

                        Şi noi ştim izbi duşmanul,

                        Şi-n români e Dumnezeu!

                        Ştim şi noi găti cununa

                        Vitejiei ce-o doineşti,

                        Şi când urlă-n cer furtuna

                        Cântă vorbe româneşti!

 

                        La Smârdan aşa vru Domnul

                        Morţii dintr-această zi

                        Vor avea cu spaime somnul

                        Şi-aiurind se vor trezi

                        Apărându-se cu mâna

                        Ca de-un tăinuit duşman,

                        Vor muşca gemând ţărâna

                        Ca şi-n luptă la Smârdan.

 

                        Că-ntr-această zi cumplită

                        N-avu mila nici un rost,

                        Şi mânia răzvrătită

                        Lege tuturor ne-a fost.

                        Astfel că, văzând pierirea,

                        Însuşi Dumnezeu de sus,

                        Galben întorcând privirea,

                        Mâna peste ochi şi-a pus.

 

                        La Smârdan, pe unde drumul

                        Da de-a dreptul spre vrăjmaşi,

                        Risipeai cu mâna fumul,

                        Ca să vezi la patru paşi.

                        Şi-ntr-un iad fără de nume,

                        Unde-ai noştri iuţi pătrund,

                        Nu era nici cer, nici lume,

                        Numai noapte fără fund.

 

                        Şi-ntr-acel noian de ceaţă

                        Dorobanţii, dând de-un râu,

                        Au trecut prin sloi de gheaţă

                        Şi prin apă până-n brâu.

                        Râu de apă Prut să fie

                        Cum era să-i ţie-n loc,

                        Dacă n-a putut să-i ţie

                        Din redute-un râu de foc!

 

                        La Smârdan de-un gând cu toţii

                        Fost-am braţ pustiitor,

                        Şi murind au dat nepoţii

                        Mâna cu strămoşii lor.

                        N-ai avut mai buni tu, bane,

                        La Călugăreni în văi;

                        Iar la Racova, Ştefane,

                        Nu-ţi erau mai buni ai tăi.

 

                        De-o veni din nou vreodată

                        Vuiet peste-al tău pământ,

                        Ţară dragă şi-ncercată,

                        Vom ruga pe Domnul sfânt

                        Nu-ntr-alt chip să ne ajute,

                        Ca să-nfrângem pe duşman,

                        Decât dându-ne virtute

                        De flăcăi ca la Smârdan.