Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
În şanţuri

                        Burcel în şanţ muri strivind

                        O tigvă păgânească,

                        Şoimu-n redan căzu răcnind:

                        Moldova să trăiască!

                        Curcanul cel voinic şi bun,

                        El, Peneş, spune-acestea,

                        Dar n-a spus tot. Eu vreau să spun

                        Deplin acum povestea.

 

                        Burcel era oltean, un pui,

                        Ajuns din întâmplare

                        Între flăcăii din Vaslui,

                        Viteaz minune-mare.

                        Iar când muri, strivind în şanţ

                        O tigvă păgânească,

                        Strigat-a bietul dorobanţ:

                        Muntenia să trăiască!

 

                        Burcel şi Şoim, trăsniţi în zbor

                        Căzură-n şanţ deodată;

                        Strigând deodată ţara lor

                        Cea-n două despicată.

                        Alăturea de ei gemea

                        Căzut şi căpitanul,

                        Izbit de moarte se trudea

                        Cu ochii-nchişi sărmanul.

 

                        El auzise pe cei doi

                        Ce spuseră-n cădere,

                        Şi jalnic se înălţă-n noroi,

                        Privindu-i cu durere.

                        Şi zise-apoi: O ţară e,

                        Cum una ni-e mânia!

                        Muntenia, Moldova ce?

                        Trăiască România!

 

                        Atunci şi Şoimu şi Burcel

                        Cu faţa înseninată

                        Priviră lung şi-adânc la el,

                        Şi-au tresărit deodată.

                        Spre-acelaşi loc, spre nord privind,

                        Şi sus apoi, tăria,

                        Toţi trei strigar-atunci murind:

                        Trăiască România!