Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
În muzeu

                        Iar ulciorul mi-a vorbit,

                        Vrând, se vede, să mă mustre:

                        În colibele lacustre,

                        Stând pe scaunul cioplit

 

                        De-un druid, eu fui podoaba

                        Tribului întreg; şi-mi fu

                        Drag pe-atunci. O vezi şi tu:

                        Eu şi cu Dalvine roaba,

 

                        Fost-am de-un etrusc isteţ

                        Peste lac în luntre-aduse.

                        El sub laviţe-avea puse

                        Multe altele de preţ,

 

                        Cari pe-acele vremi senine

                        Artă şi minuni erau!

                        Astăzi hârburi poate stau,

                        Bietele, pe-un raft cu mine!

 

                        Şi din toate şi-a ales

                        Capul cetelor ilire

                        Un ulcior să nu te mire

                        Că suspin aşa de des

 

                        Un ulcior, şi-o roabă, biata!

                        Văd trecând pe-aici femei,

                        Şi-mi evoc mândreţea ei,

                        Şi-n etern slăvi-voi fata

 

                        Cea de-acum opt mii de ani!

                        Poate, albele ei oase,

                        Din nămolul apei scoase,

                        Poţi şi tu cu doi-trei bani

 

                        Să le vezi aici, străine,

                        Ori altunde-n vrun muzeu.

                        Am pierit, şi ea şi eu,

                        Când din văile vecine

 

                        Au venit arcaşii goi,

                        Mulţi şi tari, zvârlind tăciunii.

                        Au scăpat pe luntre unii

                        Dintre-ai noştri, cei vreo doi,

 

                        Însă cei mai mulţi pieriră.

                        Şi de-atunci, pe fund de lac

                        Şi-astăzi părţi din mine zac.

                        Iar pe câte le găsiră

 

                        Le-au adus aici, punând

                        Ciob la ciob ca să mă-nchege.

                        Ah, dar ce pot înţelege

                        Câţi îi văd pe-aici trecând?

 

                        Văd şi ei o oală spartă

                        Dintr-un lut sărac şi prost:

                        Eu, ce-ntr-alte vremi am fost

                        Ultima putinţă-n artă.

 

                        Şi desenul meu! Uşor

                        C-un cărbune de pe vatră

                        Mult mai bine-l fac pe-o piatră

                        Azi copiii-n jocul lor!

 

                        Tu ai sufletul mai larg,

                        Scapă-mă! Ce chin ai stinge,

                        Dacă-n lături m-ai împinge

                        Ca să cad şi să mă sparg!

 

                        Cât m-a înduioşat ulciorul!

                        Şi-aş fi vrut să-i fiu pe plac,

                        Însă ce puteam să fac?

                        Să mă vază păzitorul,

 

                        Iar a doua zi, fatal,

                        Să m-arate prin ziare:

                        Un nebun, pe cât se pare,

                        În muzeu, şi-un criminal!

 

                        Şi-am întors fără speranţă

                        Ochii şi-ncepui s-admir

                        Cum stăteau pe raft în şir

                        Acele de siguranţă.