Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
În biserică

                        O, prinde-mă de mână, iubito, şi mă du

                        Aproape, să ne fie vecin iconostasul,

                        Sub bolţi între columne molatic sune-ţi pasul,

                        Şi eu voi fi cucernic cât eşti de blândă tu.

 

                        Atâta sunt de rece, mă înfior să o spun.

                        O, dacă ştii tu, Fanny, că-mi eşti atât de dragă,

                        Tu poţi să mă cutremuri în firea mea întreagă,

                        Din cât sunt rău, iubito, o, vino, fă-mă bun!

                        Eşti tare, cât să-mi spulberi a sufletului mumii

                        Cu cel mai gingaş tremur al ochilor azuri,

                        Tu risipeşti c-un zâmbet a mele-nvăţături,

                        O, vino şi-mi răstoarnă pe toţi savanţii lumii!

 

                        Credinţele-mprăştiate le voi uni mănunchi,

                        Din patima iubirii mă voi renaşte iară,

                        Ca-n sufletul meu veşted speranţa să răsară,

                        Voi sta cu tine, dragă, alăturea-n genunchi

                        În faţa sfintei mame, sub bolţile-ncrustate

                        D-albastrul zugrăvelii; şi-o cruce sărutând,

                        Mă vei vedea, iubito, pe piatra goală stând,

                        La candela eternă cu mâini împreunate.

 

                        Şi eu voi prinde ruga din piul tău respir,

                        Precum din gura mamei copilul ia cuvinte

                        Să zică tot aceea ce zice ea înainte;

                        Pristol îmi vor fi ochii şi gura ta potir.

                        Atât de ideală, blândeţea ta mă-mbete

 

                        Să simt în ea căldura vangheliei lui Crist,

                        Şi crede-te voi înger, cum ştii să zâmbeşti trist

                        Şi-ţi scuturi alba frunte sub Dunărea de plete.

                        Vorbeşte-mi de speranţă, de rai şi Dumnezeu,

                        De tot ce nu-mi încape în inima pustie:

                        Ce n-am crezut d-a pururi, eu îţi voi crede ţie,

                        Şi face îmi-voi o dogmă din tot cuvântul tău.

                        Mă va inspira de nobil al ochilor tăi plimbet

                        Şi-atâta poezie din ochi am să culeg;

                        Zâmbindu-ţi inocenţa din sufletul întreg,

                        Eu voi cunoaşte raiul din fiecare zâmbet.

 

                        Voieşte numai, dragă, şi-atât de bun voi fi!

                        Eu nu iubesc pe nimeni, sunt lut sălbatic, Fanny,

                        Dar cere-mi tu, şi vecinic îmi voi iubi duşmanii,

                        De-mi zici să iubesc pietre, eu pietre voi iubi.

                        Tu poţi să mă cutremuri în firea mea întreagă!

                        Din cât sunt rău o, vino, cuprinde-mă în sublim,

                        Fă tot ce vrei din mine! De-mi pari un heruvim,

                        Îmi fac din tine idol şi-atât îmi eşti de dragă!

 

                        Oh, prinde-mă de mână, iubito, şi mă du

                        Aproape, să ne fie vecin iconostasul,

                        Sub bolţi între columne molatic sune-ţi pasul,

                        Şi eu voi fi cucernic cât eşti de blândă tu.