Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Golia ticălosul

                        La Cahul, pe câmpie, din marginea poienii

                        Se întinseră-n coloane de luptă moldovenii,

                        Şi-aveau cu ei pe vodă, iubitul domn al lor,

                        Iar Golia, el plecat-a din faptul dimineţii

                        Prin vale să-şi reverse din lături călăreţii

                        Ca vânturi iuţi ce scurmă şi-mpart cumplitul nor.

 

                        Iar când veni şi vremea să urle-n zare tunul,

                        Mişcatu-s-au românii cu miile, ca unul

                        O lamur-a Moldovei prin sutele de ani!

                        Dar Golia ticălosul alt gând avea cu soţii,

                        Şi-n suliţe ridicându-şi căciulile cu toţii

                        Lăsând câmpia noastră trecură la duşmani.

 

                        O clipă stete vodă cu inima trăsnită.

                        Întors apoi, strigat-a spre oastea-nmărmurită,

                        Pe Golia arătându-l cu pumnii, cu-amândoi:

                        Oşteni ai ţării mele! priviţi-l cum se duce,

                        El vinde sfânta ţară şi vinde sfânta cruce,

                        Mă vinde, ticălosul, pe mine şi pe voi!

 

                        Cumplit se-ntoarse vodă cu-ntreaga sa mânie

                        Spre partea de-unde Golia venea cu duşmănie

                        Spre fraţii săi, în fruntea grozavilor spahii.

                        Să daţi fără de milă, că-i inimă de fiară!

                        Să piară-acum pământul! Moldova-ne să piară,

                        Dar Golia-ntâi de toate să piar-acum, copii!

 

                        Şi nu vedeau românii nici moartea cum le iese

                        În drum, şi nici potopul de turci ce-i încinsese,

                        Vedeau numai pe Golia, pe scosul lor din minţi.

                        Şi neputând mai iute să-l stingă de pe lume

                        Rosteau cu glasul urii bicisnicul său nume

                        Prin gemete scrâşnite strivindu-i-l în dinţi.

 

                        O, Golia, tu! pândit-ai aşa de-amară vreme

                        Dar toate ale ţării şi plângeri şi blesteme

                        Ajungă-te de-a pururi, şi n-ai mai fi trăit!

                        Dar iată-le, pornite din suliţe şi din gură

                        Smintiţii tăi la Cahul câineşte-aici căzură,

                        Căzuşi şi tu, mişele, tu cel ce i-ai smintit!

 

                        Călcau spahiii-n goană pe barba ta bătrână,

                        Iar pumnii-n loc de aur strângeau în ei ţărână

                        Şi-n gură-ţi s-adunase şi sânge şi pământ,

                        Să înece-n tine, Golio, mai repede suflarea!

                        Aşa sfârşit să aibă în veci de veci trădarea,

                        Iar lupii fie-i preoţi şi gura lor mormânt!

 

                        Adânc în noaptea nopţii şi-n Iadul cel din urmă

                        În care-al iernii viscol suflarea nu şi-o curmă

                        Nicicând, stau prinşi în gheaţă ai lumilor mişei:

                        Grozavă li-e durerea, şi vecinică li-e truda

                        De-a stânga ţipă Cain, de-a dreapta urlă luda,

                        Iar tu, tu goale Golio, te vaieţi între ei!