Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Furtuna primăverii

                        Precum aduce-n sârg cu sine

                        Spre ţara de unde-a fost gonit

                        Un rege-n furie-oştiri străine,

                        Aşa vedeam un vânt grăbit

                        Cu norii după el cum vine.

 

                        Urlând le cârmuia cărarea

                        Purtându-i în năvală orbi,

                        Părea că varsă-ndepărtarea

                        Şi mii de lupi şi mii de corbi

                        De-a valma să-nspăimânte zarea.

 

                        Silit-au codri mari să mugă

                        Şi-n turn, de unde-i supăra

                        Al clopotelor cânt de rugă,

                        Trăsniră, şi-un potop era

                        Urgia ce-au făcut-o în fugă.

 

                        Cu ei o noapte-nfricoşată

                        Ca iadul peste văi trecu:

                        Dar însăşi parcă înspăimântată

                        De-atâta spaimă ce făcu,

                        De-abia veni, pierind deodată.

 

                        S-a dus cum a venit. Departe

                        Spre-adâncul orizont s-a dus

                        Şi spaime-acum pe-acolo împarte.

                        Şi iar s-a luminat pe sus

                        Şi râde soarele lui marte!