Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Ex ossibus ultor!

                        A fost un tânăr împărat –

                        De la mişei a smuls averea

                        Şi-a smuls de la tirani puterea

                        Şi mulţi nebuni a spânzurat.

 

                        Dar patru inşi vorbind în şoapte

                        L-au dus în giulgiuri învelit

                        Şi-n codrul cel mai tăinuit

                        L-au îngropat târziu în noapte.

 

                        Cei tari au zis: „A fost mişel!

                        Ne-a prigonit prea multă vreme.”

                        Iar popii fulgerau blesteme

                        În cei ce mai vorbeau de el.

 

                        Nici voie să-şi cernească portul,

                        Nici drept să-l plângă n-au avut.

                        Şi niciodată n-au ştiut

                        În ce pământ le doarme mortul.

 

                        Şi nu vor şti! Căci groapa lui

                        În blestemat pământ s-ascunde.

                        Nici soare-acolo nu pătrunde,

                        Nici plângerile nimănui.

 

                        Jurat-a iadul să-ngrădească

                        Cu nopţi de veci acest mormânt;

                        Iar brazii tac, că nici un vânt

                        Nu-i clatină ca să vorbească.

 

                        Dar noaptea-n zare, uneori,

                        Când e furtună-n depărtare,

                        La margini de-orizont răsare

                        Un fulger alb, târziu spre zori,

 

                        Şi-ntruna spre pădure arată

                        Şi scapără spre ea mereu;

                        E, parc-arată Dumnezeu

                        Spre groapa cea de veci uitată.

 

                        Iar într-o noapte va lovi!

                        Şi spintecată de lumină

                        Fugi-va noaptea cea haină,

                        Şi brazii-n flăcări or vorbi.

 

                        Şi-atunci, cu fulgerul tovarăş,

                        Ieşi-va mortul împărat,

                        Şi-n iadul lor, de unde-au plecat,

                        S-or prăbuşi tiranii iarăşi.