Poezii pentru copii


Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Drumul iubirii

                        Eu o ştiu din cartea sfântă,

                        Şi ţi-o spun, să te fereşti!

 

                        Baiazid, tălmăcitorul

                        Vrerilor dumnezeieşti,

                        Ale cărui vorbe-arată

                        Drumul spre-adevăr, precum

                        Carul de pe cer conduce

                        Navele spre-al Nopţii drum,

                        Predica-n moschee odată:

                        – „Dumnezeu, el ne iubi,

                        Să-l iubim şi noi.” Într-asta

                        Ben-Said grăbit veni:

                        – „Mare-nvăţător al nostru,

                        Cel de-Allah din cer trimis!

                        Mi-am pierdut de ieri măgarul,

                        Şi-am avut astă’ noapte-un vis

                        Şi te-ntreb aici pe tine,

                        Că tu ştii şi poţi să-mi spui.”

                        Baiazid privi la dânsul

                        Şi-a zâmbit de vorba lui.

                        Dar continuă cuvântul:

                        – „Spuneţi, care dintre voi

                        Nu-i convins că peste veacuri

                        Până-n zilele de-apoi

                        Singura iubire este

                        Sfântul drum adevărat?”

                        Toţi tăcură. Ahmet singur,

                        Un bătrân întunecat,

                        Ridicându-se, răspunse:

                        – „La ce-a dat-o Dumnezeu?

                        N-am ştiut-o niciodată,

                        Spune-mi ce-i, s-o ştiu şi eu!”

                        Baiazid încet se-ntoarse,

                        Şi-arătând spre-acel bătrân:

                        – „Ben-Said, tu caţi măgarul,

                        Iată-l, ăsta-i, adu-i fân.”

 

                        Mi-a rămas aminte vorba

                        Marelui învăţător.

                        Ben-Saizii nu văd alta

                        Decât tot durerea lor,

                        Şi când unii poartă lupta

                        Plini de-avânt, grăbiţi răsar

                        Ben-Saizii să-i încurce

                        Cu pierdutul lor măgar.

                        Iar când vezi că mulţi iubirii

                        Inima tăcuţi şi-o închid,

                        Tu de Ahmet îţi aminteşte

                        Şi de ce-a spus Baiazid.