Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Dorobanţul

                        Strecuraţi prin plumbi şi săbii, dorobanţii drum deschid.

                        Inimoşi s-azvârl prin şanţuri şi de-a valma sar pe zid.

 

                        Şi era prin şanţ pierire şi văzduhul tremura,

                        Iar dincolo, prin redută, moartea cea de veci era.

 

                        Tropot de picioare multe, fum şi abur ca-ntr-un iad,

                        Vuiet cum îl fac prin baltă cei ce-alunecă şi cad.

 

                        Dar roiau mereu flăcăii răsăriţi ca din pământ,

                        Valuri ce-necau reduta, scufundându-se în mormânt.

 

                        Unul singur în roirea de viteji, un dorobanţ,

                        Zăbovea trudit pe-o scară, răsărit şi el din şanţ.

 

                        Cei sosiţi, cu scări, în juru-i îşi făceau în grabă rost

                        Şi treceau, urmându-i alţii, iar el tot pe unde-a fost.

 

                        Apucase strâns cu dreapta parapetul, ca-n asalt,

                        Dar era prea slab, pesemne, zidul lunecos şi nalt.

 

                        Iat-un căpitan, din urmă, aducând în foc pe-ai lui,

                        Dă de el. Cu sârg, băiete! Ce-ntârzii de nu te sui?

 

                        El abia-şi întoarce capul. N-am putere să mă urc.

                        Mă trudesc cu stânga numai! Bată-l Dumnezeu de turc!

 

                        Ţii la sân, se vede, dreapta! Pune dreapta! N-o ţinea.

                        Cum n-aş pune-o, şi-i sub scară! Uite-o, stai să calci pe ea.

 

                        Ajutându-i căpitanul, el se nalţă-ncet, încet,

                        Dă un chiot şi se nalţă, răsărind pe parapet.

 

                        Vede jos încăierarea luptătorilor voinici,

                        Un amestec orb ca-n cuibul răscolitelor furnici.

 

                        El înalţă-n vânt chipiul, strig-un nume drag şi sfânt

                        Şi-apoi sare de pe ziduri, în redută şi-n mormânt.

 

                        Ea era pământ al nostru, smuls din sufletul turcesc,

                        Şi voia şi el să moară pe pământul românesc!