Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Cuscrii

                        Bătaia cea rară-n ceasornic

                        Acum a-ncetat.

                        Hatmanul se uită mirat

                        La marele vornic –

                        – „E vânt şi pe ape a-nnoptat!”

 

                        Dar ce-au fost aceste cuvinte,

                        Şi-aşa din senin?

                        Bând focul spumosului vin,

                        Vorbeau de logodnă înainte,

                        Dorindu-şi norocul din plin.

 

                        Şi-acum ei deodată tăcură

                        Cu ochii-n pământ.

                        Vorbi parcă glas din mormânt –

                        Ce vorbe-avu vornicu-n gură,

                        Cu noapte, cu ape, cu vânt?

 

                        Nici unul nu-ncearcă să rupă

                        Tăcerea. Le mor

                        Mărgelele vinului lor

                        În plina şi uitată-le cupă.

                        Şi-un gând li-e pe inimi zăvor.

 

                        E noapte,şi vântul e rece

                        Şi norii-s a ploi.

                        Mai steteră o vreme,şi-apoi

                        Hatmanul se scoală să plece –

                        Aşa-s de-obosiţi amândoi!

 

                        Dar vornicul n-are alinare:

                        – „Să-ncalece zece-n curând!”

                        Cu zece, el însuşi calare,

                        Dă pinteni şi-aleargă tăcând.

 

                        Copitele sună prin noapte,

                        Şi-i vânt şi e nor.

                        – „Mai iute, voinici, că eu mor!”

                        Miraţi ei se-ntreabă cu şoapte

                        De fapta stăpânului lor.

 

                        Nu-i umblet, e goană nebună,

                        Sălbatec un hop,

                        Cum fug cei ajunşi de potop –

                        Deodată un tropot răsună

                        Din stânga, de cai în galop.

 

                        Răspântia căii le-aduce

                        Un stol cunoscut:

                        Hatmanul! E parcă făcut!

                        Prin noapte el unde se duce,

                        De-ai săi slujitori petrecut?

 

                        S-opriră din goană pe-o clipă

                        Bătrânii boieri –

                        Dar nu!Au fost numai păreri.

                        Tăcuţi ei se alătură-n pripă,

                        Dând goanei sporite puteri.

 

                        Ei n-aveau nimic ce să-şi spună

                        Şi nu s-au mirat.

                        Acum ei vedeau răsfirat

                        Ce-amar li-e ursit să-i răpună:

                        E vânt şi pe ape a înnoptat!

 

                        Mai iute, mai iute! Prin ape

                        De-a dreptul de tot.

                        Luaţi-mi şi Dunărea-not

                        Şi cine-i cu zile, să scape!

                        Şi-aleargă voinicii cât pot.

 

                        Când soarele-un drum dimineţii

                        Prin nori i-a făcut,

                        El numai pe doi i-a văzut,

                        Pe doi, că pe cale drumeţii

                        Pe rând de oboseal-au căzut.

 

                        Mirat el vedea de pe-un munte

                        Ca dou-arătări

                        Alături boierii-călări,

                        Şi-a bărbilor Dunări cărunte

                        Săltându-le vântu-n suflări.

 

                        Departe-i petrece pe cale,

                        Îi vede c-abat

                        La dreapta spre marele sat

                        Şi-n satul acela din vale

                        La casa cea mare-au intrat.

 

                        La vornic e plânset în casă

                        Şi-i fum de făclii

                        Alături, sărmanii copii

                        Dorm fără de suflet, pe-o masă,

                        Frumoşi şi cuminte ca vii.

 

                        Pescarii pe apă-i văzură

                        Pe-amurgul fatal,

                        Şi-ntoarsă pe-o dungă de-un val

                        Zbătându-se luntrea,căzură

                        Şi-acolo pieriră la mal.

 

                        Tu-ţi plânge-acum, vornice, fata!

                        Hatmane, pe-al tău,

                        Boceşte-ţi frumosul flăcău,

                        Daţi chiote! Totul e gata,

                        Şi-n umbră pândeşte ceas rău!