Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Costea

                        Vine Costea din război,

                        Şi cu el vin alţii doi.

 

                        Faţa arsă, trupul supt,

                        Straiul colbuit şi rupt.

 

                        Dar de multă voie bună

                        Sună codrii şi răsună.

 

                        Cel mai tânăr-nchiotea:

                        – „Alelei, puicuţa mea!

 

                        De m-aş mai vedea acasă,

                        Mire eu şi tu mireasă!”

 

                        Cel mai vârstnic dintre ei:

                        – „Dragi bujori, copiii mei!

 

                        Ştiu că-mi ies mereu în drum,

                        Doar mă văd acum-acum!”

 

                        Doi cântau, cel mal vuia;

                        Costea, el tăcea, tăcea.

 

                        – „Alelei, tu Costeo, frate,

                        Spune-ne, ce gând te bate?”

 

                        – „Măi fărtaţi, nu-mi aflu rost;

                        Vesel eu ca voi am fost.

 

                        Mă gândeam la maica, biata,

                        Eu în foc, sub cruce tata –

 

                        Şi deodată aşa din drum

                        M-a prins jalea nu ştiu cum!

 

                        Voie rea să nu vă facă:

                        Mi-a venit, dar o să-mi treacă!”

 

                        Cei doi cântă, codru sună,

                        Şi tustrei merg împreună.

 

                        Când ajung la moara nouă

                        Calea lor se face-n două.

 

                        Doi pe râu în jos s-au dus,

                        Costea, el, pe râu în sus.

 

                        Singur şi pustiu ce-i malul!

                        Şi-ndemna cu vorbe calul:

 

                        – „Zboară, murgule, cu mine!

                        Zboară, că să zbor îmi vine!

 

                        Tânăr eşti de patru ierni,

                        Câmp ai larg să mi te-aşterni!

 

                        Nu te-opri, fărtate drag,

                        Până la măicuţa-n prag!”

 

                        Şi cu murgul el vorbea,

                        Murgul treaz înţelegea.

 

                        Gândul fulgeră ca zborul,

                        Dar mai fulger zboară dorul,

 

                        Zboară calul rândunel –

                        Costea tot cu jalea-n el.

 

                        Când a fost pe la răstoace,

                        Ochiul stâng a prins să-i joace.

 

                        În sat Costea când intra,

                        Cucuvaia-n turn cânta.

 

                        Iar când a bătut la poartă,

                        Mă-sa în casă caldă-moartă!

 

                        Cât a plâns cu ochi merei

                        Aşteptând copilul ei!

 

                        Şi n-a fost nici mângâiată

                        De a-l vedea măcar o dată!

 

                        Şi prin noapte-n capul gol,

                        Costea-n mijloc de ocol.

 

                        Să-şi mai stingă-n vânt afară

                        Capul foc şi gândul pară.

 

                        El sub tunetul de tun

                        S-a bătut ca un nebun.

 

                        Parcă de-şi iuţea el paşii,

                        Mai curând piereau vrăjmaşii.

 

                        Şi-l mână un singur gând,

                        Să se-ntoarcă mai curând.

 

                        Şi la ce? Pustiu şi gheaţă!

                        Mă-sa îl mai ţinea-n viaţă.

 

                        Când era sub plumbi şi fum,

                        Numai ea! şi-acum, acum?

 

                        De-ar începe iarăşi toiul,

                        Ah, de-acum de-ar fi războiul!