Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Chindia

                        Stau acum pe-o buturugă

                        Şi mă uit prin văi,

                        Nu-i mai mult decât de-o fugă

                        Până-n deal: şi parcă-i oaste

                        Cum se văd în şir de coaste

                        Sutele de clăi.

 

                        Împrejurul meu învie

                        Toate câte sunt,

                        Ce de joc şi veselie

                        Când e soarele la toacă!

                        Iată-le, sărind la joacă

                        Undele de vânt.

 

                        Una printre clăi s-ascunde;

                        Umblă pe furiş,

                        După ea mai multe unde, Fuge care mai de care,

                        Dar, cotind, gonita sare

                        Repede-n tufiş.

 

                        Toate-n câmp acum s-adună

                        Crângul răscolind

                        Iar frunzişul sună, sună!

                        Dar pe când aleargă ceata,

                        Iat-o, din tufiş, şireata,

                        Iese hohotind.

 

                        Ies, cu capul dat pe spate,

                        Soaţele-i spre văi;

                        Răzvrătesc, întunecate,

                        Brazdele de fân, se-ncurcă

                        Printre spini şi iarăşi urcă

                        Coasta, printre clăi.

 

                        Şi mereu aşa colindă

                        Dealurile-ntregi.

                        Şi-n sfârşit, când e s-o prindă

                        Toate cad pe ea deodată,

                        Din grămada-ncăierată

                        Nu le mai alegi.

 

                        Multe guri acum se-ngaimă,

                        Vălmăşag nespus;

                        Paiele de câmp, de spaimă,

                        În vârtej acolo prinse

                        Se rotesc şi joacă-mpinse,

                        Se ridică-n sus.

 

                        Liniştite-n urmă toate

                        Tac şi stau pe loc.

                        Nu ştiu, de-obosite, poate.

                        Ori aleg prin Ugă-Bugă

                        După cine să mai fugă

                        Într-al doilea joc.

 

                        Că-n curând încep să salte

                        Pe sub tei; şi cern

                        Flori de tei din crengi înalte.

                        Loc făcându-le să treacă,

                        Ierbi şi flori pe câmp s-apleacă,

                        Spicele s-aştern.

 

                        Iar din tei, privind la ele,

                        Ispitiţi de joc,

                        Nişte pui de rândunele

                        Şi-au uitat mâncarea-n gură:

                        Jocul ăsta nu-l ştiură!

                        Cerule, fă loc!

 

                        Unu-ncepe acum să-şi bată

                        Aripile-n vânt,

                        Iată-i toţi acum deodată

                        Ciripind în zări senine:

                        Iar pe sus pe acolo-i bine,

                        Nu ca pe pământ!

 

                        Şi se încinge-o veselie,

                        Toate sar mereu,

                        Flori şi ierburi din câmpie,

                        Vânt şi flori şi rândunele –

                        Vesel, de-aş putea cu ele

                        M-aş juca şi eu!

 

                        Gâtul mierlele întinzându-l

                        Nici nu mai ajung

                        Să răsufle, – aşa li-e gândul

                        La ce văd, la câte-ascultă,

                        Şi-n uimirea lor cea multă

                        Şuieră-ndelung.

 

                        Veveriţa, de mirare,

                        Când e-n vârf de fag,

                        Când p-un ram, când pe-altul sare,

                        După cum mai bun e locul

                        Printre crengi să vadă jocul

                        Cel aşa de drag.

 

                        Iată-i iepurii, nebunii

                        Coarne-n cap îşi pun,

                        Stau în două labe unii,

                        Alţii peste cap s-aruncă,

                        Sturzii hohotesc pe luncă,

                        Şi, de râs nebun,

 

                        Pitpalacu-n grâu sughiţă

                        Iar nepoţii lui

                        După mama cea pestriţă,

                        Mai pestriţi ca ea la pene,

                        Sprinteni fug prin buruieni

                        Doisprezece pui.

 

                        Şi mereu se-ncinge jocul,

                        Până pe-nserat –

                        Şi e plin de râset locul,

                        Plin de cântec deal şi vale.

                        Câte-un nor drumeţ pe cale,

                        Galben de mirat,

 

                        Stă pe loc acolo-n naltul

                        Cerului, privind.

                        Plec-apoi. Dar vine altul.

                        Nu ştiu ce gândeşte norul,

                        Dar atotstăpânitorul

                        Soare-n cer, zâmbind,

 

                        Ca un moş privind nepoţii,

                        Zice: „Aşa băieţi!

                        Veseli şi la joc cu toţii!

                        Pentru asta-mi place mie

                        Truda mea de-o veşnicie

                        Să tot nasc vieţi!”