Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Ceas-rău

                        Pe când clopotul de sară

                        Sună lung şi legănat

                        La biserica din sat,

                        Nina şede-n prag afară

                        Şi-ascultând cum bate rară

                        Boarea-n crengile de fag,

                        Fata toarce; stând pe prag

                        Fata toarce;

                        Plinul fus uşor se-ntoarce

                        Pe sub degete cu drag.

 

                        N-are Nina scumpă salbă,

                        Nici înauriţi cercei,

                        Că-s săraci părinţii ei,

                        Dar ea are faţă albă,

                        Ca tăiată-n flori de nalbă,

                        Oblu trup ca bradu-n plai

                        Ea mai are; păr bălai

                        Ea mai are.

                        Şi-apoi doi ochi, pentru care

                        Doua-mpărăţii să dai!

 

                        Blândă ea, ca faptul sării,

                        Vara când e cer senin,

                        Visător, cu un suspin,

                        Ea priveşte-n latul zării

                        Cum, din negrul depărtării,

                        Vine-un nor, privind la nor

                        Nina cântă; cu mult dor

                        Nina cântă,

                        Şi-a ei gene tainic zvântă

                        Picurii din preajma lor.

 

                        Dar pe loc ea schimbă glasul

                        Şi sileşte zâmbet plin

                        Căci aude pas vecin;

                        Bate-n casă şase ceasul,

                        Când se opreşte-n tindă pasul:

                        Lângă fata tinerea,

                        Mă-sa vine; lângă ea

                        Mă-sa vine.

                        Şi-o întreabă cu suspine:

                        Ce-i cu tine, draga mea?!

 

                        Nu-i nimic! răspunde fata,

                        Mamă dragă, nu-i nimic!

                        Pentru dragoste de voinic,

                        Gata-i sapa şi lopata

                        Şi făcliile stau gata,

                        Căci o jale-ncetişor

                        Îmi tot vine; negru dor

                        Îmi tot vine

                        Şi gândesc cum c-ar fi bine,

                        Mamă dragă, eu să mor!

 

                        Fata zice şi zâmbeşte,

                        Mă-sa greu a tresărit:

                        Vai de mine! Ce-ai grăit?

                        Draga mamei, ce-ţi lipseşte?

                        Taci, că vraja te pândeşte

                        Cu păcat, de capul tău

                        Să se lege; cu ceas-rău

                        Să se lege;

                        Nu-l chema, că te-nţelege!

                        Ne ferească Dumnezeu!

                        Ceasul-rău fata suspină

 

                        Unde-i, mamă, ceasul-rău?

                        Bun şi drept e Dumnezeu,

                        Dar la toate-s eu de vină!

                        Zice Nina şi deşdină

                        Din bălaiul păr buclat

                        Roze două; a sfărmat

                        Roze două,

                        Şi-n potop întreg de rouă

                        Ochii ei i s-au scăldat.

 

                        Oh, tu ştii de bună seamă,

                        Că din suflet îl iubesc

                        Şi tu ştii că pătimesc

                        Pentru Sandru, dragă mamă!

                        Cât de cu iubiri mă cheamă

                        Sufletul, să mi-l fac steag

                        Pentru Sandru: câte trag

                        Pentru Sandru!

                        El abia-i un copilandru,

                        Vai, dar cât îmi e de drag!

 

                        Când în sat porneşte hora,

                        El mă jură p-un inel,

                        Să-mi ţin ochii tot la el

                        Şi, ca fratele şi sora,

                        Noi în ciuda tuturora

                        Stăm cu glume, râzători

                        Până-n noapte; şi din zori

                        Până-n noapte,

                        Purtăm vorbe tot în şoapte

                        Nu mi-l las, să mă omori!

 

                        Vai, ş-aseară în şezătoare

                        El de mine s-a ferit,

                        Mamă! Parcă-i otrăvit,

                        Ori drăguţă alta are!

                        Tot râdea cu fiecare,

                        Numai mie nu-mi râdea

                        Vesel dansul; povestea

                        Vesel dânsul,

                        Pe când mie-n taină plânsul

                        Brâu din inimă-mi rupea.

                        Tot aşa o seară-ntreagă

 

                        Numai cu străine-a stat

                        Şi făcea cu ele sfat,

                        Şi da semne să-nţeleagă

                        Că lui Nina nu i-e dragă!

                        Iar eu, mamă, suspinând

                        Stam pe laiţ; tremurând

                        Stam pe laiţ,

                        Mai la foc, mai la opaiţ

                        Ochilor de lucru dând.

                        Dar duşmancele-s, măicuţă,

                        Tot duşmance cum văd eu;

 

                        Căci ştiind necazul meu,

                        Mi-a zis Fira lui Sulcină:

                        Ce ţi-ai pus de gând tu, Nină?

                        Poate-n râs te-a supărat

                        Sandru doară? te-a lăsat

                        Sandru doară?

                        De, dar taci tu, surioară,

                        Că mai sunt feciori în sat.

                        Oh, şi Sandru, Doamne sfinte!

 

                        El care de alte dăţi,

                        Ar fi smicurit bucăţi

                        P-acel om cu-aşa cuvinte,

                        Tot râdea ca scos din minte

                        Şi-n batjocură privea

                        Lung la mine; ochi ţinea

                        Lung la mine

                        Şi cotind fete străine,

                        Pricină de râs făcea.

                        Mamă, pentru ce se ţine

 

                        Sandru chiar aşa-nţinat?

                        Ştiu că nu-i el de-mpărat!

                        De ce-şi bate joc de mine?

                        Dacă-i place oarecine,

                        Mai frumoasă de-a dorit,

                        Las să-i placă; de-i orbit

                        Las să-i placă,

                        Dar, de-am fost fată săracă,

                        Pentru ce m-a amăgit?

                        Aşa-i mamă oare-n ţară,

 

                        Tot aşa-i în orice loc?

                        Dragostea-i numai de joc?

                        Sunt sătulă de joc dară!

                        Şi plângea cu jale-amară

                        Şi ţinea privirea-n jos

                        Tot întruna; dureros

                        Tot întruna

                        Vărsa lacrimi, pe când luna

                        Răsărea de dup-un dos.

 

                        Bată-l crucea, că s-arată!

                        Vai de mine! ceasul-rău!

                        Ne ferească Dumnezeu!

                        Strigă mă-sa înspăimântată,

                        Şi priveşte lung la fată,

                        Lung, căci fata-ngălbenea

                        Tot mai tare; ea strângea

                        Tot mai tare

                        Pumnii săi; mă-sa în rugare

                        Pe toţi sfinţii miluia.

                        Dar copila hohoteşte;

 

                        Lasă caier, lasă fus.

                        Veselă se aruncă-n sus

                        Şi tot cântă şi horeşte

                        Şi la mă-sa lung priveşte.

                        Hei, pe mine m-au hrănit

                        Ceasuri-rele; m-au iubit

                        Ceasuri-rele…

 

                        Pentru doruri tinerele,

                        Multe fete-au nebunit!