Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Carol Robert

                        Stăpânul ţării feudale

                        Râdea de Basarab, pe cale

                        Venind cu sutele de-arcaşi

                        Turnaţi în zale,

                        Ce-i pentru-aceşti viteji ostaşi

                        O ţară largă de trei paşi?

 

                        Sărmanul vodă, cum îl cheamă,

                        O fi-n pământ acum de teamă!

                        Ce minte-o să-l învăţ! Să-l fac

                        Să ţie seamă

                        Că eu sunt eu, şi nu mă-mpac

                        C-un biet ca el, cioban sărac!

 

                        Uitat-a că-i născut să fie

                        Păstor de oi şi slugă mie?

                        De barbă însă am să-l scot

                        Din vizunie.

                        Ce câini îl apără? Socot

                        Să-l spânzur eu cu câini cu tot!

 

                        Curând, flăcăi! E plin paharul!

                        Auzi ce-mi scrie-acum tâlharul

                        Dar cine crede el c-ar fi

                        Maghiarul?

                        Şi regele râzând s-opri

                        Şi-aceste vorbe le citi:

 

                        Mărite crai! Îţi spui prin carte,

                        Că vecinic dinspre-a noastră parte

                        Vrem binele! Suntem cei foşti

                        Şi mai departe

                        Şi-acum tu uiţi că ne cunoşti

                        Şi-alergi în strângere de oşti!

 

                        Eu sunt mai slab. Zic eu de mine.

                        V-am dat haraci, că se cuvine,

                        Pe plac eu multe v-am făcut

                        Să fie bine.

                        Voi Severinul l-aţi bătut:

                        Vi-l las, măcar eu n-aş fi vrut!

 

                        Dar o rugare eu ţi-aş face:

                        Să mi te-ntorci în bună pace,

                        Să te fereşti, măria ta,

                        De drumul încoace.

                        Că mai pe-aproape de veţi da

                        Nici unul viu nu veţi scăpa!

 

                        De hohote vuit-a malul;

                        S-a dat cu spaimă-n lături calul

                        Lui Robert. Tomo, fii stăpân

                        Că-ţi pierzi Ardealul!

                        Nu-i prost românul că-i bătrân,

                        E prost că-i minte de român!

 

                        Şi-aşa râzând, în zi de vară,

                        Frumoasele lor oşti intrară

                        Adânc prin munţii româneşti,

                        Adânc spre ţară.

                        O, nu ţi-aduc vulturii veşti,

                        Roberte, în drum ca să te-opreşti?

 

                        Căci iată, colo la strâmtoare,

                        S-aude un corn de vânătoare

                        Şi multe-apoi, chiuituri

                        Răsunătoare.

                        Se umple codru-ntreg de guri

                        Şi ies românii din păduri.

 

                        Jucându-şi coiful alb pe creste

                        Ei vin, şi nu le prinzi de veste,

                        Năvalnic cad şi iuţi răsar

                        Ca din poveste.

                        Ei intră-n desetul maghiar

                        Şi unde-ajung, îl lasă rar.

 

                        O, bieţi maghiari, striviţi în vale!

                        Ce mândri-aţi mai venit pe cale,

                        Atâtea sute de arcaşi

                        Turnaţi în zale!

                        Cum pier acum aceşti ostaşi

                        În ţara largă de trei paşi!

 

                        Şi, fala lor uitând-o toată

                        Mureau zdrobiţi, şi ca să poată

                        Să-şi scape capul, rupţi şi goi

                        Fugeau în gloată.

                        O, şi la ziua cea de-apoi

                        Vor râde-aceste văi de voi!

 

                        Tu-n gând bolboroseai o rugă

                        Şi nu gândeai decât la fugă,

                        Şi-n spate, rege, tu ţi-ai pus

                        Vestmânt de slugă

                        Un gând nebun mi te-a adus

                        Şi-acum te bate Cel-de-sus!

 

                        Venit-a Dumnezeu să certe

                        Mândria ta, Carol Roberte!

                        De nimeni n-ai voit s-asculţi,

                        Cel Sfânt te ierte!

                        Din pilda ta cunoaştem mulţi

                        Că ştiu şi regii-umblă desculţi!