Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Cântecul redutei

                        În redută numai lei;

                        Uite-i, mă, başbuzucii,

                        Eu de-aici le-aud papucii!

                        Dar mai mare peste ei

                        Cine-mi e? Vrun Strâmbă-Lemne?

                        Cică şi mai şi, pesemne,

                        Unul, Ciaca-Paca-Bei.

 

                        Câte cinci pe-un ban să-i vinzi,

                        Că sunt tot oşteni pe-alesul,

                        De viteji le saltă fesul,

                        Pitulaţi pe după grinzi.

                        Se-ntind, nene, de căldură

                        De le-ajung genunchii-n gură

                        Maşală, cu ei te prinzi?

 

                        Ce te uiţi tu, că sunt goi?

                        Aşa-i turcu-n vitejie,

                        Zvârle haina ca să fie

                        Sprinten-foc, când e-n război.

                        Dârdâie din dinţi, mă, vere

                        Lasă-i, mă, că-şi fac putere

                        Dinţilor, să muşte-n noi.

 

                        Şi-ntr-o zi – să vezi acu –

                        Dete Osman porunci să-i puie

                        Tălpilor la cizme cuie,

                        Şi-apoi, ce-o fi fost, ce nu,

                        Că sări pe băţ călare

                        Şi-alergând în fuga mare

                        Drept la Vadin s-abătu.

 

                        Strigă Osman: – „Păsat vă fac!

                        Încurcaţi pe-aicea treaba,

                        Şi-mi mâncaţi pilaf degeaba –

                        Vă tai ciorba, vă dezbrac!

                        Ahmet, Mahmet, cum te cheamă,

                        Tu cam tremuri, bag de seamă,

                        Sări, curând, că-ţi viu de hac!”

 

                        Turcii, toţi, gândeau: „Poftim!

                        Să dezbraci p-un gol ca napul

                        Cu ce-şi bate paşa capul!”

                        Şi-i strigară: Cioc selim!

                        Dar temându-se de vorba

                        Că Osman le taie ciorba,

                        Au mai zis: „Sărim, sărim!”

 

                        Şi-au sărit cei lei de turci

                        Care cum putea mai iute:

                        Vin românii spre redute,

                        Şi să stai să-i mai încurci?

                        Căpitanii-şi pierd şalvarii,

                        Fac mătănii ghinărarii,

                        Că-i la deal, şi-i greu să-l urci.

 

                        Noi strigam atunci din tun:

                        – „Ce fugiţi, ca-n groaza furcii?

                        Nu vă vin din urmă turcii!

                        Staţi, şi daţi-ne tutun.”

                        Ei de stat n-au stat nici unul

                        Dar ne-au azvârlit tutunul

                        C-aşa-i turcul, suflet bun…

 

                        Acest cântec îl făcui

                        Eu, căprarul Păvăloaie,

                        Stând de strajă noaptea-n ploaie,

                        Şi gândeam: „Tu râzi şi spui,

                        Şi tu n-ai cămaşă-n spate!

                        Las că prind pe Osman, măi frate,

                        Şi-am să-mbrac cămaşa lui!”