Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Bordei sărac

                        Pe-ai tăi, pe rând pe toţi i-ai adunat

                        Ca puii-n cuib, şi-i pace-acum în tine.

                        Şi-adormi şi tu, bordei nealintat.

                        E linişte-n văzduh, şi noaptea vine

                        Cu cer senin; pe câmpul înzăpădat

                        Zâmbi-va îndată discul lunii pline.

 

                        Eşti slab şi vechi, dar te-ai luptat voinic

                        Să creşti un stol de suflete sărace.

                        A plâns mai pân-acum bolnav cel mic

                        Şi cel mai drag al tău… şi parcă tace.

                        Asculţi de-auzi vrun glas; n-auzi nimic,

                        Pui capu-n piept, zâmbind, şi-adormi în pace.

 

                        E vremea să te-alini. Scurmat de vânt,

                        Bătut de ploi, slăbit de ani, bătrâne,

                        Trăieşti de mila lor pe-acest pământ.

                        Vai cum se zbat s-agonisească pâine,

                        Sânt mulţi şi mici, şi-aşa de dragi îţi sânt –

                        Şi-acum ei tac şi iar vor plânge mâine.

 

                        Dar, poate crezi că va pluti mereu

                        De-a lungul nopţii pace-adormitoare?

                        Acum tu crezi, sărman bordei al meu,

                        Că-n alb veşmânt din cer o să coboare

                        Un înger blând! Dar nu ştii ce ştiu eu:

                        La noapte-un duh cu hohote-o să zboare.

 

                        Porni se va, de-o rece boare-adus,

                        Un ger cumplit şi-urmat dintâi de şoapte

                        Aşa cum trec, pe-al soarelui apus,

                        Năluci ce plâng prin lanurile coapte,

                        Şi-apoi sosi-va şuierând pe sus

                        Cel vecinic mânios din miazănoapte.

 

                        Prin somn tu vei simţi trecând fiori

                        Prin trupul tău, şi deschizând privirea

                        Vei sta cutremurat; acum tu mori!

                        Din mii de părţi s-a învârtejit pieire:

                        Câmpii cu crivăţ, şi văzduh cu nori,

                        Şi-un suflet răzvrătit întreagă firea!

 

                        Tu-n pază suflete de oameni ai!

                        Să nu te dai! De te-o strivi pe tine,

                        Sânt toţi ai tăi pierduţi! Să nu te dai!

                        El vine mânios, el vine, vine –

                        Te va urni din locu-n care stai,

                        Va smulge stuhul tău cu braţe pline.

 

                        Şi-ai tăi, deştepţi, vor plânge iarăşi toţi,

                        Când el te va-ncleşta să te ridice.

                        Trosnind te vei lupta să scoţi

                        Din mâna lui, dar ca un snop de spice,

                        Tu strâns vei fi de el; şi ce să poţi,

                        Tu slab şi vechi, în braţe-aşa voinice!

 

                        Veţi fi puţin de-a valma amândoi

                        Şi nu vei mai avea-n curând putere,

                        Gemând tu vei cădea strivit apoi.

                        Vai, nu te va durea a ta durere,

                        Dar uite-ai tăi pe câmp desculţi şi goi,

                        Şi tu murind, tu-ntreaga lor avere!

 

                        Cu hohote de diavol va-ndrepta

                        Şi-asupra ta va netezi nămeţii.

                        Când mâne-n zori eu voi veni, voi sta,

                        Vai, nu de aspru ger al dimineţii,

                        Voi sta-ngheţat de mila lor şi-a ta:

                        Nici tu nu vei mai fi, şi nici ei bieţii!