Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Blestemul trădării

                        Cu sfărâmate catapulturi

                        Turnul muced stă-nclinat,

                        Iar în poartă surii vulturi

                        Frântă-şi au de mult aripa,

                        Stând să cadă-n toată clipa

                        Peste pragul fulgerat.

 

                        Însă-n veci vor sta la poartă,

                        Că-i din cer blestem de veci.

                        Noaptea învie-o oaste moartă,

                        Şi-i de coifuri valea plină

                        Fă o cruce şi te-nchină.

                        Călătorule, când treci.

 

                        Noaptea din ruine răsare

                        Tot castelul, precum fu.

                        Şanţ şi ziduri de-apărare,

                        Turnuri albe cresc deodată,

                        O cetate-nfricoşată

                        Unde Agripa cuib avu.

 

                        Iar din văi un prinţ se suie

                        Alb de arme, spre castel;

                        E tăcere-n cetăţuie,

                        Dar stafiile pe coaste

                        Repezi vin, o întreagă oaste,

                        Toţi ai prinţului cu el.

 

                        Lupi ce cască largul gurii

                        Au pe coif, şi parc-au strâns

                        Toate fiarele pădurii.

                        Sunt de-acei ce-au stat în cale,

                        Varo tu, oştirii tale

                        Şi-au făcut pe August de-a plâns.

 

                        Când ajunge la cetate

                        Albul prinţ al celor morţi

                        De trei ori cu pumnul bate

                        Repede-n arama porţii

                        Scări aduc în grabă morţii,

                        Cu berbecii bat în porţi.

 

                        Şi-auzind cum vin barbarii,

                        Uşa tainiţei-o deschid

                        Şi tresar legionarii;

                        Ei din bărbi, din păr, cu mâna

                        Iuţi îşi scutură ţărâna,

                        Ies, aleargă, sar pe zid.

 

                        Sub un râu de creste roşii

                        Albe coifuri strălucesc,

                        Şi-n amestec furioşii

                        Respingând pe cei de-afară

                        Cad şi mor, se nalţă iară,

                        Răni fac şi le primesc.

 

                        Zăngăt însă n-are arama

                        Când se bate scut de scut,

                        Tuba nu-şi cunoaşte gama:

                        Fără zuzet lancea zboară,

                        Iar al spadei-oţel doboară

                        Cald şi strălucind, dar mut.

 

                        Pe deasupra lor cu spaimă

                        Luna se ascunde-n nor,

                        Glas de bufniţe se-ngaimă

                        Şi, cu aripi speriate,

                        Lilieci zburând în cete

                        Se izbesc de coiful lor.

 

                        De-aţi avea voi pace-odată,

                        Voi ce vă luptaţi mereu!

                        Pacea însă nu vi-i dată,

                        Ca să ştiţi în veşnicie

                        Dreapta Domnului mânie

                        Şi că-i unul Dumnezeu!

 

                        Cei trădaţi, ei dorm în pace!

                        Vouă-al morţii dătător

                        Partea asta nu vi-o face!

                        Voi când aţi văzut pe-o seamă

                        Că pe Crist cel mort îl cheamă

                        Martor al jurării lor.

 

                        În nedreapta voastră ură

                        Vrând să-i pierdeţi, aţi făcut

                        Cu barbarii-o legătură.

                        Şi-au venit pe-ascuns barbarii

                        Şi-au pierit legionarii

                        Câţi pe Crist l-au cunoscut.

 

                        Noapte-a a fost. Pe zid creştinii

                        Se luptau pentru-mpărat:

                        Voi îns-aţi deschis, hainii,

                        Toate porţile cetăţii

                        Dreapta cumpăn-a Dreptăţii

                        Iat-acum s-a răzbunat.

 

                        Cei trădaţi, ei în morminte

                        Dorm în pace. Însă voi

                        Vă luptaţi şi-acum înainte

                        Cu oştirile chemate

                        Şi de-a pururi vă veţi bate

                        Până-n ziua cea de-apoi.

 

                        Astfel parcă-ntruna plânge

                        Turnul obosit şi el

                        De-a vedea tot morţi şi sânge.

                        Căci de veacuri vede-ntruna

                        Noaptea cum aduc furtuna

                        Morţii-aceştia din castel.

 

                        Iar când ziua se revarsă,

                        Pier şi ziduri şi cohorţi,

                        Ruinată-n deal şi arsă

                        Stă cetatea tristă-n soare

                        Dar în noaptea următoare

                        Vin din nou aceiaşi morţi.