Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Micul vânător

                        Spunea Mihnea către câine:

                        – „Tare sunt voios, măi Pik!

                        Uite-ţi dau un os şi pâine,

                        C-am să merg cu tata mâine

                        Şi cu tine merg, măi Pik,

                        Nu-mi mai trebuie nimic;

 

                        Am o puşcă-adevărată,

                        Am şi sac de vânător,

                        De s-ar face „mâine” odată

                        Să-mi văd puşca încărcată

                        Şi să vad şi eu cum mor

                        Păsărelele din zbor…

 

                        Va muri vreuna oare

                        Când oi da cu puşca? Dar

                        Am să stau să vad cum moare?

                        Că eu plâng, măi Pik, şi-mi pare

                        C-am să plâng şi-acuma chiar.

 

                        Plâng, dar mama-i vinovată

                        Că tot spune că-i păcat,

                        Ce, nu ştii? a plâns odată

                        Pentru-o pasăre-mpuşcată

                        Şi pe tata l-a certat.

 

                        Că spunea că nu-i păcat…

                        Dacă spune tata, poate

                        Că-i aşa cum spune, dar

                        Bine-ar fi, măi Pik, de toate

                        Păsărelele-mpuşcate

                        Ar putea să-nvie iar…

 

                        Dar atunci la ce-ar fi bune

                        Gloanţe şi alici şi puşti

                        Dacă-n sac nu ai ce pune

                        Când te-ntorci? atuncea, spune,

                        Pentru ce să mai împuşti?

 

                        Şi cum mergi cu sacu-n spate

                        De n-ai gând să-mpuşti nimic,

                        Şi ce sac mai am eu, frate,

                        Şi ce haine încheiate

                        Cu butoni ce nu se stric’

                        Că-s de corn de cerb, măi Pik.

 

                        Ai să vezi tu mâini ce bine

                        Îmi stă mie vânător,

                        Merg cu tata şi cu tine

                        Şi-au să spuie toţi de mine:

                        – „Ce mai pui de vânător!”

 

                        Pui de vânător, vezi bine,

                        Dar cu mila ce mă fac?

                        Când mi-o spune tata – „Ţine

                        Puşca drept, şi trage bine!”

                        Ce mă fac, măi Pik, ce fac

                        Când va face puşca PAC,

 

                        Şi-oi vedea eu păsărele

                        Moarte din pricina mea?

                        Am să plâng mai rău ca ele…

                        Doamne, zău, ce de belele,

                        Vai de bucuria mea!

 

                        Dar de-aş spune tatei oare

                        Că pân’ mă deprind, aş vrea

                        Să merg doar la vânătoare

                        Şi să-mi fac o ţintă mare

                        Colo-n câmp să trag în ea?

                        Ce crezi tu, mă Pik, ar vrea?

 

                        Şi să-l rog să-mi dea şi mie

                        Să aduc ceva vânat?

                        Uite-aşa, halal să-mi fie!

                        Cine ar putea să ştie

                        Că nu eu l-am împuşcat?

 

                        Dar de cineva mă-ntreabă

                        Ce aduc în sac, pot eu

                        Să mai fiu copil de treabă

                        De-oi minţi spunând în grabă

                        Că aduc vânatul meu?

 

                        Nu, măi Pik, întotdeauna

                        Le-am spus toate drept şi-acum

                        Să trântesc gogea minciună

                        Pentr-un „bravo” luat în drum

                        Pe nedrept? Ba nicidecum,

 

                        Eu răspund vorba curată

                        Cum e drept, şi alt nimic –

                        Că pe cei ce mint o dată

                        Nu-i mai crede nimeni, Pik.

                        Şi rămân pe viaţa toată

                        Nişte oameni de nimic”.