Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Toma Alimoş

                        Departe, frate, departe,

                        Departe şi nici prea foarte,

                        Sus, pe şesul Nistrului,

                        Pe pământul turcului;

                        Colo-n zarea celor culmi,

                        La groapa cu cinci ulmi,

                        Ce răsar dintr-o tulpină

                        Ca cinci fraţi de la o mumă,

                        Şedea Toma Alimoş,

                        Boier din Ţara de Jos;

                        Şedea Toma cel vestit

                        Lângă murgu-i priponit

                        Cu ţăruşul de argint

                        Bătut negru în pământ;

                        Şi pe iarbă cum şedea,

                        Mândră masă-şi întindea

                        Şi tot bea şi veselea

                        Şi din gură-aşa zicea:

                        – Închinare-aş şi n-am cui!

                        Închinare-aş murgului,

                        Dar mi-e murgul cam nebun

                        Şi de fugă numai bun;

                        Închinare-aş armelor,

                        Armelor, surorilor,

                        Dar şi ele-s lemne seci,

                        Lemne seci, oţele reci!

                        Închina-voi ulmilor,

                        Urieşii culmilor,

                        Că sunt gata să-mi răspunză

                        Cu freamăt voios de frunză,

                        Şi-n văzduh s-or clătina

                        Şi mie s-or închina!

                        Iată, mări, cum grăia,

                        Că-n departe auzea

                        Un nechez ce nechezea

                        Şi se tot apropia.

                        Toma-ncet mi se scula,

                        Peste câmpuri se uita

                        Şi zărea un hoţoman

                        Pe-un cal negru dobrogean,

                        Pe-un cal sprinten voinicesc…

                        Plătea cât un cal domnesc.

                        Hoţomanul nalt, pletos

                        Cum e un stejar frunzos,

                        Era Manea cel spătos,

                        Cu cojoc mare, miţos,

                        Cu cojoc întors pe dos,

                        Şi cu ghioaga nestrungită

                        Numai din topor cioplită.

                        El la Toma-ncet venea

                        Şi din gură-aşa-i grăia:

                        – Alei! Toma Alimoş,

                        Boier din Ţara de Jos,

                        Ce ne calci moşiile

                        Şi ne strici fâneţele?

                        Boier Toma Alimoş

                        Îi da plosca cu vin roş:

                        – Să trăieşti, Mane fărtate!

                        Dă-ţi mânia după spate,

                        Ca să bem în giumătate.

                        Mane cu stânga lua,

                        Cu dreapta se înarma,

                        Paloşul din sân scotea,

                        Ş-aşa bine-l învârtea

                        Ş-aşa bine mi-l chitea,

                        Că pe Toma mi-l tăia

                        Pe la furca pieptului,

                        La încinsul brâului,

                        Deasupra buricului,

                        Unde-i greu voinicului.

                        Toma crunt se oţerea…

                        Mane-n scări se-nţepenea,

                        Dos la fugă şi punea.

                        – Alelei! fecior de lele!

                        Căci răpişi zilele mele!

                        De te-aş prinde-n mâna mea,

                        Zile tu n-ai mai avea!

                        Şi cum sta de cuvânta,

                        Maţele şi le-aduna,

                        În coşuri şi le băga,

                        Pe deasupra se-ncingea

                        Şi la murgu-i se ducea

                        Şi cu murgu aşa grăia:

                        – Alelei! murguleţ mic,

                        Alei! dragul meu voinic!

                        De-ai putea la bătrâneţe

                        Cum puteai la tinereţe!

                        Murgul ochii-şi aprindea,

                        Necheza şi răspundea:

                        – Iată coama, sai pe mine

                        Şi de-acum te ţine bine,

                        Să-ţi arăt la bătrâneţe

                        Ce-am plătit la tinereţe!

                        Toma iute-ncăleca,

                        După Mane se lua

                        Şi mereu, mereu striga:

                        – Alelei! murguleţ mic,

                        Alei! murgul meu voinic,

                        Aşterne-te drumului

                        Ca şi iarba câmpului

                        La suflarea vântului!

                        Murgul mic se aşternea,

                        Mane-n lături se zărea,

                        Toma turba şi răcnea:

                        – Tăiatu-m-ai tâlhăreşte,

                        Fugitu-mi-ai mişeleşte.

                        De te-as prinde-n mâna mea,

                        Zile tu n-ai mai avea!

                        Stăi pe loc să ne-ntâlnim,

                        Două vorbe să grăim,

                        Două vorbe oţelite

                        Cu paloşele grăite!

                        Mane-n lături tot fugea,

                        Iară Toma-l agiungea

                        Ş-aşa bine mi-l chitea,

                        Că din fugă mi-l tăia

                        Giumătate-a trupului

                        Cu trei coaste-a negrului!

                        Mane-n două jos cădea,

                        Toma murgului zicea:

                        – Alelei! murguleţ mic,

                        Alei! dragul meu voinic!

                        Ochii-mi se painginesc,

                        Norii sus se învârtesc.

                        Te grăbeşte, aleargă, fugi

                        Şi ca gândul să mă duci

                        Colo-n zarea celor culmi,

                        La gropana cu cinci ulmi,

                        Că eu, murgule-oi muri,

                        Pe tine n-oi mai sări!

                        Iar când sufletul mi-oi da,

                        Când nu te-oi mai dezmierda,

                        Din copită să-ţi faci sapă,

                        Lângă ulmi să-mi faci o groapă,

                        Şi cu dinţii să m-apuci,

                        În tainiţă să m-arunci,

                        Ulmii că s-or clătina,

                        Frunza că s-a scutura,

                        Trupul că mi-a astupa.