Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore


Tipăreşte
Cântecul mioarei

                        S-aude, s-aude,

                        departe la munte,

                        gomăn, gomănaş,

                        glas de buciumaş,

                        de trei ciobănaşi,

                        gomăn, gomănind,

                        oile pornind,

                        pe-un picior de munte

                        cu hăţaşuri multe.

                        Ş-apoi suie şi coboară,

                        zi mare de vară,

                        din vărsat de zări,

                        pân la ţărcători

                        şi din ţărcători,

                        pân la sâniori,

                        trei cârduri de oi,

                        de oi bucălăi,

                        la lână ţigăi,

                        la coadă pârnăi,

                        cu coarnele ciute,

                        cu steluţă-n frunte,

                        cu trei ciobănei,

                        tustrei verişori,

                        că-s din trei surori.

                        Unu-i ungurean,

                        unu-i moldovean

                        şi uni-i vrâncean.

                        Da cel ungurean

                        şi cu cel vrâncean

                        pe cel moldovan,

                        ei mi s-o grăit,

                        mi s-o dămolit,

                        ca să mi-l omoare

                        în apus de soare,

                        umbre când pornesc,

                        negure s-opresc

                        pe munţi şi pe ape…

                        dorm apele toate.

                        Dară cea mioară,

                        de trei miei în vară

                        mult mi-i năzdrăvană.

                        De trei zile-ncoace,

                        iarba nu-i mai place,

                        gura nu-i mai tace

                        – Cioban stăpânesc,

                        fecioraş domnesc,

                        ciobănaş de oi,

                        de pe ieste văi,

                        cu sumanul lăi,

                        mâncat de nevoi

                        şi bătut de ploi…

                        Ciobănaş cu lance,

                        dă-ţi oile-ncoace,

                        la verde zăvoi,

                        că-i iarbă de noi

                        şi umbră de voi…

                        sus frunza rătundă,

                        jos iarba măruntă,

                        sus îi frunza deasă,

                        jos îi iarba grasă…

                        Ciobănaş cu glugă,

                        dă-ţi oile-n luncă…

                        luncuţa-nflorită,

                        inima-mpărţită,

                        luncuţa pletoasă,

                        inima duioasă…

                        că mi s-o vorbit,

                        mi s-o dămolit

                        cei trei ciobănei,

                        verişorii tăi,

                        ca pe la chindie,

                        ei să te răpuie,

                        şi la-apus de soare,

                        ei să te doboare,

                        să mi te omoare

                        şi la miez de noapte,

                        dorm apele toate,

                        să mi te îngroape,

                        la valea adâncă,

                        la potica strâmtă.

                        El din gură o zis

                        – Mioară, mioară,

                        de trei miei în vară,

                        de-mi eşti surioară,

                        de-mi eşti năzdrăvană,

                        de-s gata de moarte,

                        spune-le tu toate…

                        ca să mă îngroape,

                        în strunga de oi,

                        în jocul de miei,

                        în dosul stânii,

                        să mă urle cânii…

                        Iar tu din gluguţă,

                        să-mi faci iconiţă

                        şi din trişculiţă,

                        să-mi faci cruciuliţă

                        şi din buciumaş,

                        să-mi faci prăpuraş…

                        Tot să mă mângâi,

                        tu la cap să-mi pui

                        flueraş de os

                        că-mi zice duios,

                        flueraş de soc

                        că-mi zice cu foc,

                        flueraş de fag

                        că-mi zice cu drag…

                        Vântul mi-a sufla,

                        oile-or zbiera,

                        cânii m-or urla

                        şi m-or căuta…

                        Iar dac-ăi zări,

                        dacă-i întâlni,

                        mândră copiliţă,

                        albă la peliţă,

                        neagră la cosiţă,

                        boură la ţâţă,

                        la haine pestriţă,

                        băluţă, băluţă,

                        glas de copiliţă,

                        prin munţi alergând,

                        din ochi lăcrimând,

                        de mine-ntrebând,

                        să-i spui c-am plecat

                        departe-n iernat,

                        pe-o gură de rai,

                        cam de peste plai…

                        Iar de mi-i zări,

                        dacă-i întâlni,

                        măicuţă bătrână,

                        cu brâul de lână,

                        din caer trăgând,

                        din fir răsucind,

                        din ochi lăcrimând,

                        din gură-ntrebând

                        – Cioban ungurean

                        şi cu cel vrâncean,

                        mări, n-aţi văzut

                        şi n-aţi auzit

                        tot de-un ciobănaş,

                        tot de-un flăcăuaş

                        şi de-un fecioraş,

                        pe-un picior de munte,

                        cu oi multe, multe,

                        cu coarnele ciute,

                        la lână ţigăi,

                        la coadă pârnăi.

                        Mioară, mioară,

                        tu-mi fii sorioară,

                        să-i spui c-am plecat

                        şi m-am însurat

                        c-o fată de crai,

                        tot de peste plai…

                        Pe-un picior de plai,

                        pe-o gură de rai

                        mult plânge maica,

                        mai cu foc mândra…

                        – Măi Ioane, măi,

                        de pe ieste văi,

                        cu sumanul lăi,

                        mâncat de nevoi

                        şi bătut de ploi,

                        ce nu vii la noi,

                        pe la miez de noapte,

                        dorm oile toate…?

                        – Băluţă, băluţă,

                        albă la pieliţă,

                        neagră la cosiţă,

                        neagră la straiţă,

                        ce-mi sui pe Bistriţă?

                        – Mioară, mioară,

                        de trei miei în vară,

                        colo-n calea ta,

                        n-ai văzut badea?

                        – Ba l-oi fi văzut,

                        nu l-am cunoscut.

                        – Lesne-i de-al cunoaşte

                        nalt şi subţirel,

                        tras printr-un inel,

                        la faţă-albureţ,

                        la păr negru creţ,

                        negru câte-un fir,

                        faţa trandafir,

                        negru câte-un strop,

                        faţa busuioc.

                        – Băluţă, băluţă

                        neagră la străiţă,

                        ba l-am cunoscut

                        şi l-am auzit,

                        cu gomăn de om,

                        mă chema din somn,

                        gomăn gomănind,

                        prin plaiuri suind,

                        pe la miez de noapte,

                        dorm apele toate…

                        Şi el mi-o plecat,

                        depart-n iernat,

                        dincolo de munte

                        prin hătaşuri multe…

                        – Mioară, mioară,

                        de trei miei în vară,

                        la lână plăviţă,

                        ciută la corniţă,

                        m-aş duce, m-aş duce

                        şi mi-i calea-n cruce

                        şi nu pot străbate,

                        de străinătate,

                        de pustietate,

                        de voinici stătuţi,

                        de butuci căzuţi,

                        de cârlani lânoşi,

                        de voinici frumoşi…

                        Ş-apoi pe-un picior de plai,

                        pe-o gură de rai,

                        mult plânge maica,

                        mai cu foc mândra…

                        Iară cea măicuţă,

                        neagră la străiţă

                        – Cioban ungurean

                        şi cu cel vrâncean

                        mări, n-aţi văzut

                        şi n-aţi auzit,

                        tot de-un flăcăuaş

                        şi de-un fecioraş

                        şi de-un ciobănaş?

                        Mări, de mi-ţi spune,

                        de voi a fi bine,

                        iar de nu mi-ţi spune,

                        de voi a fi bine,

                        iar de nu mi-ţi spune,

                        mult oi lăcrăma

                        şi v-oi blăstăma

                        şi v-iţi clătina,

                        mări, ca frunza,

                        şi v-iţi legăna,

                        mări, ca iarba.

                        – Noi că l-am văzut

                        şi l-am auzit,

                        sara pe-nsărat,

                        la dealul bărbat,

                        la drumul săpat,

                        la bradul plecat…

                        el îi îngropat

                        în ţărnă-astupat,

                        la capăt de deal,

                        la muche de mal,

                        la valea adâncă,

                        la poteca strâmtă,

                        de vânt nebătută,

                        de ochi nevăzută…

                        mătuşă bătrână,

                        cu brâul de lână

                        albă la cosiţă,

                        neagră la străiţă,

                        nu mai întreba

                        nu mai blestema,

                        că vânt s-o porni,

                        în pământ te-a trânti,

                        pân-om alerga,

                        mi te-a astupa.