Din clipa în care pe lume
o mamă pe noi ne-a născut,
ca într-un proiect fără milă,
urmăm un traseu cunoscut.
Aproape că n-aş recunoaşte
acest adevăr fără leac,
de nu m-ar conduce în toate,
de m-ar convinge să tac.
Ni-i viaţa un singur scenariu
şi roluri în ea, câte vrei,
al meu însă-n veci nu se schimbă,
zadarnice-s orice idei.
Eu sunt, de la mama din burtă,
la tot ce trăiesc condamnat,
precum de la mine din floare
decurge un rol de băiat.
Şi însăşi revolta-mpotriva
atâtor necazuri ce vin,
din preţul ştiut face parte
şi tot din acelaşi destin.
Dar unde-i regizorul care
la textul întreg are-acces,
şi care pe toţi ne cunoaşte
cu-o urmă de dezinteres.
El, Dominus Deus, e-n stare,
făcând acest text mototol,
cu-o zi înainte să spună
ce replici urmează în rol.
În text, de la naşterea noastră
există un cinic pariu,
ca rolul să nu ni-l cunoaştem
decât după ce-i prea târziu.