Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore

Tipăreşte
Sara pe deal

Iese amurg dintr-o bătaie de clopot

caii culeg iarba din ultimul tropot,

păsări adorm dacă amurgul le-atinge,

sus la izvor, sus la obirşie, ninge.

 

Case cuprind sufletul zilnicei frângeri,

oamenii sânt umbre tăcute de îngeri,

nimeni aici legea cerească n-o calcă,

sufletu-n plop, trupul se-apleacă în salcă.

 

S-a auzit de peste uliţi o veste,

un nou născut viu într-o iesle mai este,

lemne de foc, oarbe cărute mai cară,

ultim sărut, ca o pecete de ceară.

 

Misticul sat luneca în rugăciune,

nimeni nimic, înspre pământ nu mai spune,

toate se-ntorc ireductibil spre ceruri,

florile ţin sipete de adevăruri.

 

Iarăşi amurg, dângătul parcă revarsă,

cucii dispar lângă clopotniţa arsă,

cade-n fântâni ziua să urce iar, mâine,

în amintiri satul miroase a pâine.

 

În cimitir, oile nu mai pasc iarbă,

mieii o pasc, pofta din ei este oarbă,

nevinovaţi, anii se-ncarcă de vină

cum ne-ating, fiinţele cum le declină.

 

Sara pe deal seamană cel mai ades cu

sara pe deal cum o scria Eminescu

sara pe deal e şi-aici cum şi-ntr-ânsul,

sara pe deal, fetişizându-ne plânsul.

 

Sara pe deal, parte din noaptea eternă,

sara pe deal, capul se-apleacă pe pernă,

sara pe deal, totul deodată învie,

sara pe deal, muzică din poezie.

 

Caii în apus pasc magnetismul chindiei,

omului bun, casa puternică fie-i,

noi între noi să mai gustam cât se poate

sara pe deal, cea mai de preţ dintre toate.

 

Şi să privim cerul cu tragice stele,

care mai ia forma poruncilor grele,

oamenii trec, nici nu vom şti unde pleacă,

iar după ei se mai aude o toacă.

 

Urmele lor sânt sau copiii sau muncă,

într-un temei lasă întreaga poruncă,

sara pe deal nu e decât un amestic

de fabulos, de nebunesc şi domestic.

 

Ziua s-a stins, zeamă de zarzară crudă,

ţipă guzgani, cine-are timp să-i audă,

carii bătrâni de-o veşnicie lucrează,

printre copii zgomotul lor iscă groază.

 

Dacă întinzi mâna cu-o mica lumină

ai să şi simţi vrejuri crescând în gradină,

nişte pândari, hăulituri îşi aruncă,

fetele mari grup se întorc de la luncă.

 

Poarta în sâni dorul de-o mâna bărbată,

cei căutai mult mai târziu se arată,

podul pe râu scârţie şi se îndoaie,

muştele bat, semn de-nnorare şi ploaie.

 

Lina-n fuior în turbioane se leagă,

creşte-n dovleci dor de sămânţă întreagă,

parcă de ieri luna răsare-nspre mâine,

plânge-un copil, sau parcă latră un câine.

 

Plaurii morţi, cresc dintr-o apă uitată,

sfinţi înţelepţi celor cuminţi li se-arată,

sara pe deal, uite un mânz care moare,

suflet din el, ca şi o seară apare.

 

Dulce-albăstrui caută suflet de iapă,

ea nu mai e, alta va şti să-l înceapă,

ultimi copii strigă pe uliţa noastră,

blânde bunici îi însoţesc din fereastră.

 

Sara pe deal, cumpăna şinea nu-şi strică,

sara pe deal e ca un duh de bunică,

fruct zemuit împrăştiat pe tot locul,

coacem porumb, unde ai noştri fac focul.

 

Sara pe deal, dulce vânare de vară,

azi nici un om nu are dreptul să moară,

sara pe deal, fum doborât dintr-un sfeşnic,

cade pe om, parcă-ntrupindu-şi-l veşnic.

 

Sara pe deal, cânepa fumega bice,

cei pedepsiţi, nu au curajul s-o strice,

toate rămân, precum au fost în natură,

starea de om trece spre starea cea pură.

 

Sara pe deal, spune că ăsta ni-i rostul,

să o numim suflet din sufletul nostru,

sara pe deal, sufletul mare al lumii,

sara pe deal, ochii în lacrimi ai mumii.

 

Iar când noi toţi vom murmura ce ne doare,

tu să ne dai o creştinească iertare,

sara pe deal, nu a murit idealul,

sântem aici: Oamenii..Sara..Şi Dealul.