Poezii pentru copii

Abonează-te la fluxul RSS

Poezii după autor

Poezii de Mihai Eminescu
Poezii de Vasile Alecsandri
Poezii de Adrian Păunescu
Poezii de George Coşbuc
Poezii de George Topârceanu
Poezii de Emilia Plugaru
Poezii de Grigore Vieru
Poezii de Ana Blandiana
Poezii de Otilia Cazimir
Balade Populare
Poezii de Elena Farago
Poezii de Constanţa Buzea
Poezii de Alexandru Macedonski

Poezii după vârstă

Poezii pentru copii de 2-4 ani
Poezii pentru copii de 4-6 ani
Poezii pentru copii de 6-8 ani
Poezii pentru copii de 8+ ani

Poezii după temă

Poezii despre iarnă
Poezii despre toamnă
Poezii despre animale
Poezii despre anotimpuri
Poezii despre Anul Nou
Poezii despre copilărie
Poezii despre Crăciun
Poezii despre dragoste
Poezii despre familie
Poezii despre flori
Poezii despre mamă
Poezii despre Mărţişor
Poezii despre Moş Crăciun
Poezii despre pădure
Poezii despre părinţi
Poezii despre patrie
Poezii despre primavară
Poezii despre profesori
Poezii despre şcoală
Poezii despre vară
Poezii despre diverse

Legende

Pasteluri

Doine

Hore

Tipăreşte
Rugăciune pentru 1 Decembrie

Ne iartă, Doamne, ura şi gâlceava

de care suntem zilnic vinovaţi,

dar către Tine tulnicul suna-va,

să-ntorci privirea Ta către Carpaţi.

 

Prea mult abandonaţi acestei toamne,

nu mai avem în vatra casei foc,

mai dă-ne-un pic de amintire, Doamne,

răbdare şi iertare şi noroc.

 

Că pentru vite nu mai sunt nutreţuri

şi aşteptăm o pâine din import,

când bietul om s-a prăbuşit sub preţuri

şi sufletul în el e-aproape mort.

 

Ne-am despărţit în triburi şi în secte,

în cluburi, în partide şi în găşti,

iubirile directe sunt suspecte.

Doreşti succes? Învaţă să urăşti.

 

Duşmanii nu puteau să ne condamne,

cum noi, pe noi, ne-am condamnat la rău,

de ce să mai venim la Alba, Doamne,

când e negustorit şi duhul Tău?

 

Şi, totuşi, Alba-Iulia există,

şi, totuşi, cineva i-a dat un rost,

şi-a fost şi-atunci pornire anarhistă,

si Dumnezeu tot ocupat a fost.

 

Cu grohotiş pe tălpi şi bruma-n gene,

să-nvingi un vechi şi tragic handicap,

şi, în onoarea Albei Apusene,

să-ţi scoţi căciula dacică din cap.

 

Se aude Basarabia cum plânge

de dorul Ţării Mari, pierdute-n veci,

şi-n clopote e treaz acelaşi sânge,

şi-aceiaşi ochi imperiali sunt reci.

 

Şi nu-i Emilian la catedrală,

uzurpatorii lui lucrează calmi,

nici umbrele din somn nu se mai scoală,

nici nu mai cântă doctor Iacob psalmi.

 

Şi ne e dor de-o sfântă sărbătoare,

în care toţi să ne-adunăm aici,

şi ne e dor de România Mare

şi am rămas îngrozitor de mici.

 

Dar, Doamne, pune-Ţi pe cetate talpa,

mai dă-ne harul unui gest postum,

mai cheamă-ne, mai rabdă-ne la Alba

şi să mai încercăm măcar acum.